Bani la bugetul local, din mărţişoare

Ziua de 1 martie a adus venituri suplimentare autorităţilor locale, care au făcut bani frumoşi din închirierea spaţiilor pentru comercializarea mărţişoarelor. Până în momentul de faţă aproximativ 100 de comercianţi şi-au achitat contribuţiile pentru spaţiul în care îşi vând marfa, mărind astfel bugetul local cu peste 500 de milioane de lei vechi. 

Preţul pentru un metru pătrat utilizat este de 8 lei pe zi, iar cei care au optat pentru un cort au achitat 72 de lei pe zi. „În această perioadă am strâns deja sume consistente de bani din chiriile pentru spaţiile de comercializare a mărţişoarelor. Vorbim de aproximativ 500 de milioane de lei. S-au strâns mai mulţi bani faţă de anul trecut”, a precizat Ramona Evulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.    

Comercianţii de mărţişoare şi flori nu sunt însă la fel de mulţumiţi. Spun că suma pe care au achitat-o pentru închirierea spaţiilor este prea mare, iar vânzările  nu merg tocmai bine.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: