Bannerele PD-L, distruse sistematic

Tot mai mulţi democrat-liberali gorjeni, candidaţi la alegerile din 30 noiembrie, se plâng că bannerele le sunt distruse şi afişele rupte. Acesta nu este însă singurul obstacol pe care candidaţii PDL Gorj îl întâlnesc în judeţ, atunci când vor să se facă cunoscuţi sau să-şi prezinte programul electoral.

Duminică, aflându-se în localitatea Leleşti, staff-ul candidatului PD-L Gorj la Senat în Colegiul 1, Ion Ruşeţ, a fost întrebat de către reprezentanţii poliţiei din localitate dacă are autorizaţie  pentru organizarea unui miting electoral, deşi nici pe departe nu era vorba despre aşa ceva.

Faptul că democrat-liberalii conduşi de Ion Ruşeţ erau mai numeroşi şi bine organizaţi i-a speriat pe „oamenii legii“ din Leleşti, care au crezut că au de-a face cu un miting electoral, deşi aceştia nu făceau altceva decât să meargă din poartă în poartă pentru a împărţi materiale electorale cu programul politic al candidatului pe care-l însoţeau. Acesta nu este singurul incident neplăcut de care a avut parte în primele două săptămâni de campanie, democrat-liberalul Ion Ruşeţ. La fel ca şi ceilalţi candidaţi din partea aceluiaşi partid, la Camera Deputaţilor sau la Senat, şi acesta a constatat cu stupoare că bannerele din localităţile Bolboşi, Câlnic şi Teleşti au dispărut sau au fost distruse. La fel s-a întâmplat şi cu afişele din localităţile Dragoteşti, Slivileşti şi Bolboşi, principalul vinovat de ruperea acestora, fiind, în opinia lui Ion Ruşeţ, echipa PSD-istă condusă de Eugen Vâlceanu.

Pentru ca astfel de acte să nu mai continue, candidatul PD-L la Senat, Ion Ruşeţ a făcut plângere la poliţie, sperând ca făptuitorii să fie prinşi şi traşi la răspundere. Campaniile din anii precedenţi au demonstrat însă că persoanele vinovate de astfel de situaţii nu au fost sancţionate în niciun fel, chiar dacă au fost depistate. Nici în acest caz probabil, oamenii legii nu vor avea un cuvânt de spus în faţa actelor de acest gen.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: