Baschet: CSM Târgu Jiu, în Grupa Albastră a Ligii Naţionale

Prima parte a Ligii Naţionale de Baschet Masculin s-a încheiat odată cu meciurile din etapa a 14-a, iar echipa CSM Târgu Jiu s-a clasat pe locul şase în Gupa Valorică B. Programul Ligii Naționale de Baschet va continua cu faza a doua a sezonului în care echipele vor fi împărţite în trei grupe, iar CSM Târgu Jiu va lupta pentru evitarea retrogradării în Grupa Albastră.

După terminarea primei faze a sezonului regulat, Liga Națională de Baschet Masculin intră în cea cu trei grupe, în care formațiile din Top 6, respectiv Grupa Roșie, se luptă pentru un loc cât mai bun în playoff, formațiile din Grupa Galbenă se luptă pentru accederea în playoff, o clasare pe locurile 7-8, iar cele patru formații în grupa albastră se luptă pentru evitarea retrogradării. Echipa CSM Târgu Jiu este printre cele patru echipe care vor lupta pentru evitarea retrogradării.

Finalul sezonului regulat a găsit echipa din Târgu Jiu în obiectivul pe care oficialii l-au stabilit la început de sezon, adică încercarea de a se salva de la retrogradare. Antrenorul Claudiu Alionescu crede că echipa sa putea obține mai mult în prima parte a campionatului, în special în cele două meciuri cu Athletic Constanța dar s-a declarat mulțumit de locul ocupat de CSM în campionat: “Suntem în obiectiv ca și poziție în clasament. Un număr de patru victorii este mulțumitor, dar acum cred că puteam să ocupăm poate un loc mai bun. Și aici mă refer la faptul că puteam obține mai mult în cele două meciuri cu Constanța”.

CSM a avut şi meciuri foarte bune, după ce a început ceva mai greu acest prim sezon de Ligă Naţională, impactul jocurilor cu formaţii mult mai puternice şi mai bine finanţate, simţindu-se din plin. Dar pentru tânăra echipă din Târgu Jiu au existat şi momente bune pe parcursul acestui sezon, pentru care jucătorii lui  Claudiu Alionescu merită felicitaţi, un astfel de exemplu fiind jocul bun prestat în ultima etapă în faţa liderului de la Voluntari.

În Grupa Albastră cei de la CSM se vor lupta pentru un loc în Liga Naţională şi sezonul viitor cu Athletic Constanţa, CSM VSKC Miercurea Ciuc şi CSM Sighetu Marmaţiei. Primul meci al acestei părţi a doua a sezonului va fi cel cu CSM Miercurea Ciuc, programat la Târgu Jiu, pe data de 1 februarie.

Clasament final Grupa Valorica B

1.      CSO Voluntari    13/1 27

2.      CS Municipal Mediaş           11/3 25

3.      CS Municipal Galaţi    11/3 25

4.      CSM 2007 Focşani    6/8    19

5.      ABC Athletic Constanţa       5/9    19

6.      CS Municipal Târgu Jiu       4/10 18

7.      CSM VSKC Miercurea Ciuc         3/11 17

8.      CSM Sighetu Marmaţiei      3/11 17

Vizualizări: 578

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: