De trei zile încoace, toată presa română vorbește despre un baschetbalist american care a fost omorât cu un pumn de către un țărănete local din Giurgiu, într-o discotecă. Mărturisesc că, excluzând faptul că există o victimă, nu văd valoarea de informare a acestei știri. Deci vorbim despre o echipă de baschet despre care nimeni nu știa că există la care juca un american despre care părinții probabil credeau că e la școală sau că muncește cu cârca, cinstit, în România. Și când colo el juca baschet, bagabontul. E drept, doar mă fac că nu înțeleg de ce e presa română așa agitată. E agitată pentru că baschetbalistul anonim era american. Brrr, am omorât un american. Te pomenești c-o să-și ia catrafusele și-o să se retragă de la Deveselu. Ba mai mult, poate nu ne mai dau voie nici cu McDonald's-uri. Hai, sictir!

Atitudinea servilă a presei din România e cu atât mai grețoasă cu cât antecedentele asemănătoare nu-i dau Americii dreptul să ne impute ceva. Sau a uitat cineva de soldatul american beat mort care a omorât unul dintre cei mai promițători tineri regizori români- Vă zic eu, regizorul ăla era mult mai bun la cinematografie decât era băiatul ăsta la baschet. Nici nu era greu, e drept. Echivalentul în cinematografie al baschetbalistului de la Giurgiu era de băiat care filmează la nunți. Deci ei ne-au omorât nouă oameni cu adevărat importanți. Și cât s-o fi agitat presa de peste ocean din cauza asta- Oare o fi început CNN-ul jurnalul cu știrea morții lui Nemescu- Oare o fi prins prima pagină în NY Times-

Un american s-a lovit cu bărbia de un pumn, apoi cu ceafa de gresie, după ce i-a pus în cap șapca unei fete care avea, probabil, prieten. O știre scurtă înspre sfârșitul jurnalului de seară de duminică era suficientă. Eventual, mai putea fi însoțită de un mic spirit de glumă: iată cum, uneori, dacă îți scoți șapca prea des îți poți pierde capul.