Bătălia pentru titlu se mută la Târgu Jiu

Echipa de baschet Energia Târgu-Jiu a ajuns în premieră în semifinalele play-off-ul Ligii Naţionale de Baschet, fiind cea mai bună performanţă în competiţia internă, de la promovarea formaţiei în primul eşalon românesc. În această fază a play-off-ului, care se joacă tot după sistemul 3 din 5, Energia se luptă pentru un loc în finală cu campioana en-titre Asesoft Ploieşti. Primele două meciuri au fost adjudecate de ploieşteni, care conduc cu 2-0 la general. Seria se mută acum la Tg-Jiu, meciurile fiind programate la mijlocul săptămânii viitoare, pe 6 şi 7 mai 2015. Meciul de pe 7 mai se va disputa în cazul în care Energia va câştiga disputa de pe 6 mai. Ambele meciuri vor începe la ora 17:30. Biletele vor fi puse în vânzare la sediul clubului de la Sala Sporturilor începând de luni 4 mai, după programul afişat mai jos. Preţul unui bilet de intrare este de 10 RON - adulţi şi 5 RON-pentru copii. Abonaţii au posibilitatea să-şi păstreze locurile, dar vor plăti biletul de intrare, cu menţiunea că trebuie să vină la meci cu abonamentul.  Casa de bilete este deschisă luni şi marţi între orele 09:00 – 13:00 şi 16:00 – 20:00 şi miercuri între orele 09:00 – 13:00  16:00 – 17:30 (ora de start a partidei). (A.P.)

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: