Bătrânii, aşteptaţi să se înscrie la „Nunta de aur“

Start la înscrierile pentru nunta de aur în judeţul nostru. Cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în cursul acestui an dar şi cele care au împlinit deja şi nu au participat la festivităţile anterioare se pot prezenta pentru înscrierea la cea de-a IX-a ediţie a Nunţii de Aur.

Sărbătorirea lor va avea loc pe 24 februarie, chiar de Dragobete. Atunci, cuplurile îşi vor reînnoi jurămintele în faţa preotului de la Biserica „Sfinţii Petru şi Pavel”. „Cuplurile care se vor înscrie anul acesta trebuie să demonstreze că au 50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi este valabil şi pentru cei care au împlinit mai demult dar nu au mai participat la manifestare”, a declarat Teodora Ciobanu, directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Gorj. Manifestarea propriu zisă va debuta cu o slujbă religioasă după care cuplurile longevive vor sărbători în cadrul unei mese festive organizată de primăria Târgu Jiu. „Începând cu ora 13 o să aibă loc slujba religioasă după care primarul oraşului Florin Cârciumaru, în cadrul unei mese festive, va oferi perechilor o diplomă de fidelitate precum şi un premiu în valoare de 500 de lei”, a declarat Teodora Ciobanu.

Doritorii unei astfel de experienţe se pot înscrie la Centrul de Informare al Cetăţeanului pe baza cererii, a copiei certificatului de căsătorie şi a actelor de identitate care să ateste că cei doi soţi domiciliază în Târgu Jiu. Înscrierile se pot face chiar şi până în ziua anterioară evenimentului, până în prezent fiind înscrise doar şase cupluri care îndeplinesc astfel de condiţii. „Anul trecut am avut 75 de perechi care au omagiat 50 de ani de căsătorie în cadrul manifestării întreprinse de noi şi sperăm ca şi anul acesta să avem doritori. Ei trebuie să ştie că se pot înscrie de acum”, a declarat Teodora Ciobanu.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: