Bătrânul „Babalâc”, condamnat pentru lovire!

Poate părea mai greu de crezut, dar un pensionar din Baia de Fier a devenit recidivist și a fost condamnat pentru a doua oară în ultimul an pentru acuzații ce au legătură cu fapte de violență.

Gheorghe Deaconescu, zis și „Babalâc”, a primit acum o condamnare de trei luni, care nu este însă cu suspendare, gorjeanul fiind deja recidivist după ce anul trecut a primit o astfel de pedeapsă, fiind „iertat” într-un fel pentru faptele sale. Atunci el a primit 1 an și 6 luni cu suspendare și obligația de a plăti 100 de lei pentru geamurile sparte de la casa unui vecin și 800 de lei contravaloare pagubelor pricinuite mașinii acestuia. Acum inculpatul s-a  luat la harță cu un alt localnic, victima și decedând între timp, pedeapsa dispusă de magistrați netrimițându-l nici de această dată după gratii. „Contopeşte pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatului Deaconescu Gheorghe în prezenta cauză, cu pedepsele de 10 luni închisoare, 8 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 1 an închisoare, aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 132 din 09.09.2014. (...) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani”, a decis instanța. Judecătorii au mai decis ca Babalâc să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Baia de Fier, dar și să plătească 600 de lei drept cheltuieli judiciare. În privința laturii civile, moștenitorii vor decide dacă vor continua sau nu procesul, după cum a decis instanța.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: