Bătrânul din Ţicleni nu a fost mâncat de porci

Rudele bătrânului găsit mort duminică la Ţicleni în cocina porcilor susţin că problemele cardiace au generat decesul. Acestea neagă acum faptul că Matei Moanghel ar fi fost devorat de către animale în zona abdominală şi cea a organelor genitale, aşa cum au declarat imediat după producerea decesului. Nora bătrânului, Adriana Calistrate, spune că toată familia este acum mai supărată din cauza articolelor din presă, decât de decesul bătrânului.

"Socrii mei sunt oameni deosebiţi, chiar dacă ne vedeţi pe noi că suntem o familie mai amărâtă. El nu a murit că l-ar fi mâncat porcii, asta o pot spune acum tare şi răspicat, pentru că de la Medicina Legală mi-au dat dovadă că a murit de inimă. Porcii nu l-au mâncat, aşa cum s-a spus, că mă întrebau oamenii prin piaţă dacă mai are cap şi picioare. S-au mai scris şi prostiile alea cu strigoiul, ceea ce nu-i deloc adevărat", spune femeia.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: