Belgia i-a bătut, urmează Grecia?

Grigoraș nu s-a ferit nici să critice jocul slab al naționalei. România a făcut o primă repriză catastrofală la Liege în care s-a văzut încă o dată cât de departe suntem de fotbalul modern.

Tricolorii s-au trezit abia la 0 la 2, au marcat prin Daniel Niculae și puteau obține un egal nemeritat în minutul 88 dar Raț a ratat un penalty obținut de Torje. ”Cred că toată lumea a văzut o primă repriză în care România s-a apărat la 30 de metri de poartă și a așteptat să pice golul. Prea puține poți să-ți dai seama după un astfel de meci amical în care în prima repriză n-ai pus niciun fel de probleme adversarului pe faza ofensivă. Doar ne-am apărat, am primit 2 goluri dar putea fi și mai rău. Li s-a anulat un gol perfect valabil belgienilor și mi s-a părut că au avut și un penalty neacordat. De asta nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece și să spunem că dacă am fi marcat acel penalty, ”da domne ar fi fost 2-2, un egal”, dar era un rezultat mincinos din punctul meu de vedere. Belgia e o echipă puternică, are câțiva jucători tineri de talent, de mare viitor, cred că au vreo 7-8. Au pierdut la mare luptă duelul cu Turcia pentru locul la baraj. Dar nici noi nu am arătat în prima repriză nimic. Aici nu trebuie să ne ascundem după deget pentru că nu am încercat să jucăm! În partea a doua a fost cu totul și cu totul altceva. Am riscat mai mult, am marcat, am mai și ratat, chiar și un penalty. Am ieșit la joc, am încercat pe când în prima repriză te așteptai să vezi când reușesc adversarii să ne înscrie primul gol sau al doilea, sau al treilea. Așa dădeam senzația. La primul gol au greșit și Tătărușanu și Goian. Tătărușanu nici nu a rămas pe linia porții, nici nu a ieșit, l-a prins undeva pe drum iar asta e cel mai rău pentru un portar. Iar Goian, dacă trebuia să-l marcheze pe Van Buyten, are și el o parte din vină”, spune antrenorul pandurilor, un om recunoscut pentru faptul că spune lucrurilor pe nume. România joacă un al doilea amical miercuri, la Altach în Austria, contra naționalei Greciei.

”Normal că există plusuri după acest joc. Și dacă pierdeam la scor tot erau unele plusuri. Au debutat unii jucătorii, tineri care și-au făcut treaba. Înseamnă ceva pentru Pintilii să joace la nivelul ăsta împotriva unor jucători ca Witsel sau Fellaini”   

Victor Pițurcă, selecţioner România

”Te simți onorat în primul rând că s-a gândit cineva să-și îndrepte privirea și spre o echipă ca Pandurii. Eu sper ca această selecție a lor să nu fie trecătoare. Dacă corespund vor mai fi chemați, dacă nu, nu”

Petre Grigoraș, antrenor Pandurii

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: