Berca, interesat de primărie şi şefia noii formaţiuni de dreapta

Preşedintele PDL Gorj, Eduard Berca, a comentat ieri, la un post local de radio, ultimele noutăţi privind fuziunea dreptei şi desemnarea unui candidat unic. El crede că sondajul care-l pune pe Klaus Iohannis pe primul loc în preferinţele românilor nu este corect făcut. Berca mai spune că este interesat să candideze la Primăria Târgu Jiu în 2016 din partea noii formaţiuni. Cât despre fuziunea cu Forţa Civică, Berca spune că se va înţelege cu preşedintele Ion Săvoiu.

Reporter: Ciprian Florescu, vicepreşedintele PSD, spune că unificarea forţelor de dreapta are scopul de a distruge PSD. Aşa este?

Eduard Berca: O mare aberaţie. Omul acesta nu are cultură politică. I-am spus să mai citească şi altceva în afară de maculatura de partid dar nu cred că a înţeles. (...) Nu mă deranjează, dar mi se pare ilară. Scopul dreptei nu e de a distruge PSD. Doamne fereşte. Este foarte bine că va fi competiţie. I-aş aduce aminte lui Ciprian Florescu de competiţiile din trecut dintre PSD, PDSR, care se lăsau aproape cu bătăi, până să intervină sistemul acesta pe care-l au ei: eu şi echipa. Eu îmi doresc competiţie. E o soluţie de viitor pentru bunul mers al lucrurilor şi din punct de vedere politic în această ţară.

Rep.: Va fi Klaus Iohannis candidatul dreptei?

E.B.: Haideţi să ne gândim la ce personalităţi a propus PNL şi noi. Eu îi văd pe Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu două personalităţi identice. Dacă ne referim la carismă şi discurs sunt pe undeva similari, ca urmare a modului serios şi profesionist prin care abordează problematica discuţiei. Şi unul şi altul îşi iau rolul în serios, nu bat câmpii.

Rep.: Pe  mâna cui mergeţi?

E.B.: Pe mâna celui care va fi desemnat în urma sondajului, pe 15 august. Dar acel sondaj trebuie să fie făcut profesionist.

Rep.: E posibil ca Dreapta să aibă doi candidaţi?

E.B.: Eu cred că PMP va veni cu candidat propriu. Pentru că sunt extrem de vehemenţi. Înţeleg din discursul preşedintelui Traian Băsescu că îi susţine. Părerea mea personală e că vor avea candidat la preşedinţie. Noi, PDL, PNL, FC, toţi cei care vom funcţiona în zona asta, un candidat, şi ei un candidat.

Rep.: Cum vă veţi înţelege cu Ion Săvoiu, după ce Forţa Civică a fuzionat cu PDL? A criticat dreapta şi aţi avut un schimb de replici, în campania electorală.

E.B.: Sunt convins că şi declaraţia mea a fost în pripă şi a dânsului pentru că nu ne cunoşteam. Dânsul nu a avut o experienţă anterioară în Gorj. De acum se va impune disciplină. Competiţia va fi în interior.

Rep.: Vă doriţi să conduceţi noua formaţiune de dreapta pe Târgu Jiu?

E.B.: Lucrul acesta se va întâmpla printr-un vot, la desemnarea celui care va conduce, după Congresul care va desemna conducerea naţională şi după convenţia judeţeană. Sunt nişte experienţe care te recomandă. Dacă oamenii recunosc o activitate prestată votează. Eu o să-mi prezint proiectul politic pe 2016 care se referă strict la primărie şi cei prezenţi vor hotărî.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: