Bergodi, la ultimul test pentru coronavirus. Când începe antrenamentele

Noul antrenor al Universităţii Craiova va ieşi miercuri din carantină, el fiind nevoit să stea izolat 14 zile după ce a venit în România. Cristiano Bergodi şi secundul său, Luigi Ciarlatini, vor conduce deja joi primul antrenament al echipei din Bănie, dacă testele lor vor fi negative.

Antrenorul principal al oltenilor, Cristiano Bergodi, și secundul său, Luigi Ciarlatini vor ieși miercuri din carantină, vor fi testați de covid-19 și joi vor conduce primul antrenament de la venirea la Craiova. Cei doi italieni au ajuns în Bănie acum două săptămâni, după o călătorie infernală, în care au schimbat 3 avioane pe ruta Roma-Lisabona-Frankfurt-București și apoi 4 ambulanțe până la Craiova. Până acum, Bergodi a comunicat cu jucătorii doar prin intermediul mesajelor pe Whattsapp. „În cursul zilei de miercuri, Cristiano Bergodi va ieși din carantină și joi va conduce primul antrenament”, este anunțul clubului din Bănie care exclude un eventual test pozitiv pentru antrenor. Acesta va avea la dispoziție tot lotul, după ce și compatriotul său, portarul Mirko Pigliacelli s-a alăturat colegilor, dar, din cauza măsurilor de prevenție, primele ședințe de pregătire se vor desfășura separat, pe grupe. Bergodi a studiat deja jocul echipei şi ştie ce va avea de schimbat şi de implementat. „Am văzut multe meciuri ale echipei, oricum o cunoşteam din campionat. Avem de îmbunătăţit faza defensivă, în care toată echipa trebuie să se implice. Trebuie să implementez şi ideile mele, chiar dacă Papură a făcut treabă bună. Avem o echipă cu calitate tehnică și e normal să ne gândim şi la câştigarea titlului, fiindcă suntem la 4 puncte de CFR şi mai sunt 24 de puncte în joc. Dar cel mai important este să rămânem în Europa, acesta este obiectivul. Din păcate, ne vor lipsi fanii”, a declarat Bergodi la sosirea în Bănie.

Universitatea Craiova și Dinamo sunt singurele echipe din Liga 1 care au schimbat antrenorii de la întreruperea campionatului din cauza pandemiei de coronavirus. Oltenii sunt la a treia schimbare pe banca tehnică în această stagiune, după două mandate ale lui Cornel Papură și unul al lui Victor Pițurcă. Cristiano Bergodi a antrenat și el în acest sezon, la FC Voluntari, cu care a terminat pe ultimul loc sezonul regulat, cu o singură victorie în 26 de etape.

Vizualizări: 369

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: