Ehei, la câte păreri despre Vadim aţi înghiţit zilele astea, eu cred că mai e loc de încă una. Ştiu cât de jegos a fost Vadim, chiar ştiu. Era pur şi simplu nefrecventabil, sinistru, buruienos, iar, în anii ’90, a avut chiar o lungă perioadă în care era chiar periculos şi nociv. Naiba ştie ce s-ar fi ales de ţară dacă punea mâna pe putere. Dar n-a făcut-o şi nu avea s-o facă niciodată. Imediat după ce istoria l-a aruncat indiferentă la coş, Vadim a rămas aproximativ la fel de jegos, dar peste agresivitatea lui s-a aşternut o neputinţă şi, pe alocuri, chiar o disperare care mi-l făcea simpatic. ”S-au succedat toţi la conducere, iar noi n-am condus nici o tonetă de îngheţată în ţara asta”, spunea, întristat, într-un interviu. Atacurile lui au rămas la fel de virulente şi de greu de digerat, dar aveau în ele atât o melancolie aparte, cât şi un soi de acceptare a propriei mizerii. L-am văzut pe Vadim citind unele dintre celebrele lui tirade. Dacă le-ai fi citit tu, acasă, păreau scrise de un nebun periculos şi cu accente criminale. Dar, când le auzeai citite de el, realizai că, într-o măsură aproape egală, râdea nu doar de destinatari, ci şi de el însuşi. În plus, câteva dintre descrierile şi înjurăturile lui Vadim erau atât de creative şi atât de amuzante încât cei vizaţi nu doar că nu se supărau, ci şi le însuşeau, urmând să le folosească apoi în diverse contexte.

”Ăsta arată ca un testicul de balenă” (despre Cristoiu)

”Ştearsă precum filmul mut/ Prezentat de CTP/ Ieftină ca un minut/ În reţeaua Cosmote” (despre Monica Tatoiu)

”Tănase Joiţa, singurul bou cu nume de vacă pe care îl cunosc”

„Este adevărat că Elena Udrea se duce, de două ori pe lună, la vrăjitoarea ţigancă Neaga, din Străuleşti, pentru a-i face vrăji amantului ei, Traian Băsescu, şi a-l omorî, prin magie neagră, pe cel mai tare contracandidat al său, preşedintele PRM? Dacă da, atunci să ne pupe-n fund!”
“Lăudabilă iniţiativa televiziunii de a lua interviuri şi unor handicapaţi, ca să vedem şi noi ce-i frământă pe ei, ce medicamente le trebuie. Ne referim la liderul sindical Dan Deşliu, această veritabilă mândrie a paraliticilor români, care a reuşit performanţa de a rosti vreo patru fraze fără să-l ajute nimeni din familie”.

Mă rog, cei de la Adevărul au o colecţie întreagă. Eu le-am citit pe toate la volan, în drum spre birou, ieri dimineaţă, şi am crezut că mă sufoc de râs (deşi am aer condiţionat). Nu există nici o îndoială că Vadim omul nu trebuie regretat şi că a făcut mult mai mult rău decât bine, în viaţă. Dar eu îl regret sincer pe Vadim umoristul. Într-o ţară atât de tristă, îmi amintesc că nu rata nici o ocazie să mă facă măcar să zâmbesc, când apărea la televizor. Or, asta nu pot să uit şi nu pot să nu accept. Odihnească-se în pace!