Biserica de la Larga, sfinţită de IPS Mitropolitul Olteniei

Câteva sute de gorjeni  s-au adunat ieri în localitatea Larga din comuna Samarineşti, la evenimentul pe care-l aşteptau din primăvara trecută, sfinţirea bisericii lor. De fapt, rezidirea bisericii, aşa cum s-a exprimat  Inalt Preasfinţitul Irineu Slătineanul, Mitropolitul Olteniei, care a oficiat slujba de sfinţire. Cu ajutorul contribuţiilor benevole ale enoriaşilor din localitate şi cu sprijin din partea primăriei comunei,  biserica a fost renovată în întregime, uimind cu noua  faţă pe cei care nu au mai trecut prin Larga în ultima vreme.  Pe lângă săteni, au venit la slujba de sfinţire foarte mulţi locuitori din Motru şi împrejurimi, chiar şi din comunele apropiate ale judeţului vecin, Mehedinţi.

Cele cinci ore cât a durat slujba,  deşi spaţios, lăcaşul de cult ortodox a cărui istorie păstrează cu evlavie memoria locurilor din care face parte, s-a dovedit neîncăpător.  Femeile au avut dreptul să intre în altar, sfinţirea bisericii fiind singurul eveniment în care credincioasele sunt acceptate în sanctuar. După ce casa Domnului a primit botezul credinţei,  mirenii au fost invitaţi la parastasul care urmează celebrării. Graţie sprijinului financiar al organizaţiei locale şi al celei de la Motru a PD-L, 500 de porţii de peşte şi sarmale de post au fost împărţite tuturor celor care au fost prezenţi ieri la Larga. Tot PD-L Motru a donat şi cortul  sub protecţia căruia a fost amenajată masa.  Și fiindcă ziua sfinţirii bisericii de la Larga a coincis cu sărbătorea sosirii primăverii, deputatul de Gorj, Severus Militaru, împreună cu consilierii săi, au împărţit flori  femeilor prezente la sărbătoarea comunităţii din Larga. “Sunt impresionat de sârguinţa şi unitatea comunităţii în ceea ce priveşte această acţiune deoarece fără contribuţia locală renovarea şi sfinţirea frumosului lăcaş ortodox de la Larga nu ar fi fost posibilă”, a mărturist deputatul PD-L, îndemnând comunitaţile gorjene să aplice exemplul solidarităţii celor din Larga - Samarineşti pentru a-şi materializa proiectele.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: