Blaga a primit adresa privind suspendarea lui Dian Popescu

Conducerea noului PNL a primit o adresă de la organizaţia de la Gorj, prin care se solicită clarificarea situaţiei copreşedintelui PNL Gorj Dian Popescu, condamnat la cinci luni cu suspendare. Statutul noului PNL ar impune suspendarea lui din funcţie, crede organizaţia de la Gorj.

Este vorba despre o adresă semnată acum câteva săptămâni de 47 de membri ai conducerii PNL Târgu Jiu, din cei 50 prezenţi. Acea hârtie a fost înaintată pe 11 decembrie Biroului Permanent Judeţean al PNL Gorj, care a depus-o la Biroul Naţional pe 20 decembrie. La scurt timp după şedinţa la care s-a redactat această adresă, Dian Popescu a schimbat componenţa Biroului Politic Local Târgu Jiu şi l-a numit preşedinte pe Marian Popescu în locul lui Octavian Lupulescu. Iată ce conţine adresa care l-a scos din sărite pe Dian Popescu. „Întrucât activitatea politică curentă comună a celor două birouri reunite ale foştilor membri PNL şi PDL Târgu Jiu este obstrucţionată, vă rugăm să ne prezentaţi în virtutea statutului PNL, art. 22, alin 4 dacă domnul preşedinte Dian Popescu este suspendat sau nu din PNL la momentul prezentei“, se arată în adresa înregistrată de Vasile Blaga în 20 decembrie.

Suspendarea sau nu a lui Dian Popescu este o problemă discutată aprig de la aflarea sentinţei care nu este definitivă. Unii membri PNL Gorj au primit pe mail statutul noului partid, dar se pare că este scos din el Articolul 22, privitor la pierderea calităţii de membru. Articolul 22, alineatul (4) din Statutul noului PNL spune că: „Fără a afecta prevederile alin (1) – (3) persoana condamnată penal este suspendată de drept din calitatea de membru PNL“. Alineatele (1), (2) şi (3) se referă la retragere, radiere sau excludere. Dar, potrivit alineatelor (6) şi (7) ale aceluiaşi Statut, senatorul Dian Popescu se poate întoarce în partid dacă va fi achitat sau reabilitat în urma sentinţei.

adresa_anti_dian_3

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: