Vă rog să-mi scuzaţi tema de astăzi, dar când plouă aşa nu am chef de politică. Stau cu televizorul închis şi mă gândesc la alte lumi. Şi, cum încercam eu aşa să mi-l alung pe Bacovia din cap, am citit următoarea chestie, de la preferatul meu, Sagan (mă gândesc că pică la ţanc acum, în Săptămâna Mare, nu?):

”Dacă teoria aproape unanim acceptată a Big Bang-ului urmat de un univers care se extinde este corectă, atunci ce s-a întâmplat înainte de Big Bang? Universul era vid, lipsit de materie, şi toată materia a fost creată brusc? Cum s-a întâmplat asta? Răspunsul standard al multor culturi este că un Dumnezeu a creat universul din nimic. Dar, dacă vrem să abordăm chestiunea curajos, trebuie să punem întrebarea următoare: Dumnezeu de unde a apărut? Dacă stabilim că aceasta este o întrebare fără răspuns, de ce să nu eliminăm cu totul acest pas şi să concluzionăm că de unde a apărut universul este o întrebare fără răspuns? Sau, dacă spunem că Dumnezeu a existat dintotdeauna, de ce să nu eliminăm şi acest pas şi să concluzionăm că universul a existat dintotdeauna, că nu a fost nevoie de nici o creaţie? Acestea nu sunt întrebări uşor de pus. Cosmologia ne pune faţă în faţă cu cele mai adânci mistere, cu întrebări care până nu demult erau tratate doar în registrul religiei şi al miturilor.” (Carl Sagan – Cosmos, episodul 10 – The Edge of Forever).

Manipulatorul ăsta de Sagan (ce n-ar fi dat Voiculescu să-l aibă angajat la Antene!) insinuează, desigur, că Dumnezeu nu este fiinţa aceea înţeleaptă pe care o propun majoritatea religiilor, ci că, aşa cum iluştri înaintaşi ca Spinoza sau Einstein căzuseră anterior de acord, Dumnezeu este Universul însuşi. Sau natura şi legile fizicii, dacă vreţi.

Eu însumi cred, am mai spus-o şi cu alte ocazii, că panteismul este religia corectă. Nu corectă la modul absolut, nimeni nu poate pretinde că ştie răspunsul infailibil la aceste întrebări excepţionale. Ci corectă în sensul de bună, avantajoasă, providenţială chiar. Gândiţi-vă doar cât de bine ar arăta o lume în care toţi oamenii ar crede că Dumnezeu este în tot ce-i înconjoară, şi nu doar în fiinţe vii sau în plante, ci în toate obiectele, începând cu atomul de hidrogen şi terminând cu totalitatea materiei din întreg Universul. Invariabil, atunci când vom crede că Dumnezeu este într-un pahar, o bucăţică de plastic sau, de ce nu, în aerul dintr-o păpuşă gonflabilă, vom trata natura (vezi problemele ecologiştilor sau ale iubitorilor de animale) şi, mai presus de toate, pe noi înşine cu mai multă consideraţie. Semnaţi aici dacă vreţi ca, în loc de Catedrala Mântuirii Neamului, pe fundaţia aia să se construiască un imens telescop. Ne-ar apropia infinit mai mult de Dumnezeu decât ar putea-o face o clădire cu cruce deasupra, fie ea şi uriaşă, cu multe lifturi şi flancată de legiuni de babe în genunchi.