Blocul blestemat de Spânu

Noapte de coşmar pentru zeci de familii din cartierul Griviţa din Târgu Jiu. Locuinţele acestora au fost inundate duminică noapte din cauză că blocul nu are acoperiş. Oamenii au fost nevoiţi să se învoiască de la serviciu pentru a scoate apa din casă. Spre seară, în blocul cu pricina a izbucnit un adevărat scandal pentru că şi-a făcut apariţia constructorul şi a fost luat la întrebări de oameni.

În urmă cu cinci ani, locatarii în cauză şi-au dat acordul în scris pentru mansardarea blocului. Nu au ştiut însă că prin acea semnătură îşi vor face râu cu mâna lor. Nu este prima dată când plouă în locuinţele lor. Ei  au dat în judecată patronul lucrării, au câştigat procesul, dar s-au ales doar cu promisiuni. În cinci ani au avut parte de tot atâtea inundaţii câte ploi au fost.

„Numai Dumnezeu ne poate ajuta dacă opreşte ploaia“

Marilena Mateescu este unul dintre locatarii acestui bloc. Femeia a renunţat în acest an la concediu pentru a avea bani să-şi renoveze locuinţa, acum va trebui să facă un alt sacrificiu pentru a zugrăvi din nou apartamentul, să schimbe mobila şi parchetul. „Am cheltuit 100 de milioane de lei vechi cu renovarea apartamentului, am economisit mult pentru a strânge aceşti bani. Nu e posibil să-şi bată joc de noi în halul ăsta. Nu am închis un ochi toată noaptea, nici la serviciu nu m-am dus pentru că a trebuit să stau să scot apa din casă. Am chemat băiatul care a muncit la apartament să scoată parchetul, am dat jos şi mobila de bucătărie măcar să mai salvez ceva, numai Dumnezeu ne poate ajuta dacă opreşte ploaia„ spune cu lacrimi în ochi femeia. Patronul lucrării, Victor Spânu, dă vina pe firma constructoare. El a fost cât pe ce să fie bătut de către unul dintre locatari. „Am luat materiale dar firma constructoare nu-şi dă interesul, va plăti pentru asta“

„Voi face plângere penală împotriva lui Victor Spânu“

Lucrările de mansardare a blocului cu pricina au fost sistate săptămâna trecută. Constructorul spune că şantierul a fost închis din lipsă de materiale. „L-am împrumutat pe acest Spânu 700 de milioane de lei vechi, am cumpărat materiale din banii mei, am zis să-l ajut dar văd că nu e om serios. Acoperişul trebuia să fie gata încă din 15 octombrie, dar nu am avut materiale suficiente. Nu mai lucrăm din data de 5 noiembrie pentru că nu am siguranţa că îmi voi recupera banii. Azi voi face plângere penală împotriva lui, banii nu ştiu dacă îi mai recuperez de la el, singura soluţie ar fi să devin proprietarul unuia dintre cele 16 apartamente care vor fi construite aici“, spune constructorul, Feher Cobuţ.

Dacă blocul nu va fi acoperit de către cel care şi-a luat acest angajament, locatarii vor fi nevoiţi să pună mână de la mână pentru a face acoperişul întrucât nu vor putea fi sprijiniţi de către primărie pe motiv că sunt proprietarii acestui imobil. În urmă cu mai mulţi ani, o tânără a fost la un pas de a-şi pierde viaţa, după ce acoperişul acestui bloc a căzut din cauza unei vijelii puternice.

Vizualizări: 249

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: