Bobaru: Cred că Dian Popescu va face pasul înapoi

Primarul din Bumbeşti Jiu, Constantin Bobaru, a declarat că este posibil ca Dian Popescu, senator de Gorj şi copreşedinte al PNL Gorj, să facă pasul înapoi şi să demisioneze din funcţie. Bobaru este printre cei care au solicitat organizaţiei centrale aplicarea Statutului în cazul lui Dian Popescu, în sensul suspendării din partid. „Am spus-o şi o repet. Domnul preşedinte Dian Popescu nu mai poate conduce destinele PNL. Consider că la momentul acesta Dian Popescu nu va fi schimbat, asta e părerea mea şi percepţia mea. Iar la fel, dacă mă întrebaţi pe mine cred că va veni momentul când domnul Dian Popescu, la cât îl cunosc, să facă un gest de demnitate, de fairplay şi să facă pasul înapoi“, a spus Bobaru la Radio Infinit. El a mai spus că la Bucureşti va fi o şedinţă a Biroului Politic Naţional lărgit, la care vor participa şi preşedinţii de partid, când se vor discuta şi cazurile celor care au probleme cu legea. Totodată, Bobaru a spus că în 2016 este posibil să plece la alt partid dacă în PNL nu va fi apreciat. El susţine că alegerile sale vor avea legătură directă cu nevoile comunităţii. (M.M.)

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: