Bobaru nu vrea refugiaţi lângă uzina de armament

Administraţia publică locală din Bumbeşti Jiu nu vrea să audă de posibilitatea cazării refugiaţilor pe raza localităţii. Pe surse au apărut informaţii că şefii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj au inspectat unitatea de la Bumbeşti Jiu în scopul de a primi un număr de refugiaţi aflaţi în tabăra de la Caraş Severin. Primarul din Bumbeşti Jiu, Constantin Bobaru, spune că nu a primit niciun document oficial în acest sens, dar a purtat o discuţie cu aleşii locali şi toţi se împotrivesc unei astfel de decizii.

Consilierii locali şi primarul din Bumbești Jiu, Constantin Bobaru, se opun categoric unei eventuale decizii de a caza refugiați în fosta unitate de pregătire jandarmi de la Bumbeşti. Reacţia vine după ce pe surse au apărut informaţii că Inspectoratul Județean de Jandarmi Târgu Jiu a inspectat deja condiţiile din localitate.

Primarul Constantin Bobaru spune că nici comunitatea din Bumbești Jiu nu este pregătită să facă față unei asemenea decizii. ”Un mesaj instituţional, oficial, în acest sens nu am. Nu am nici un fel de înştiinţare dar atât eu, în calitatea pe care o am, cât şi autoritatea deliberativă, pentru că am discutat informal în Consiliul Local, ne declarăm împotriva acestui demers. Consilierii au spus categoric nu. Noi nu avem nimic împotriva acestor oameni care sunt loviţi de soartă, din punct de vedere moral este corect a găsi o soluţie, dar comunitatea din Bumbeşti Jiu nu poate să facă faţă unei asemenea provocări, pentru că aceşti migranţi nu trebuie doar cazaţi, ei trebuie integraţi într-o comunitate, trebuie şcoliţi, trebuie puşi la muncă”, a spus Constantin Bobaru, primarul din Bumbești Jiu.

Autoritățile locale din Bumbești Jiu spun că, dacă li se va cere părerea cu privire la acest aspect, vor refuza din start, cu atât mai mult cu cât pe teritoriul localității își desfășoară activitatea un operator economic de interes național. ”Comunitatea din Bumbeşti Jiu este o comunitate care are deja problemele ei, deci din punctul acesta de vedere cred că ar fi total neavenit acest demers. Şi să nu uităm că în localitate există un agent economic de profil un pic mai delicat (n.r. – Uzina Mecanică Sadu), sunt multe chestiuni care ar trebui luate în calcul. Cei care iau aceste decizii ar trebui să ţină cont de aceste circumstanţe la care eu fac trimitere. Nu pot lua aceste decizii fără să consulte autoritatea locală”, a spus Constantin Bobaru, primarul din Bumbeşti Jiu. 

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: