Bondoc le cere spitalelor să reducă numărul de internări

Casa Asigurărilor de Sănătate Gorj a cerut spitalelor să reducă numărul internărilor şi să pună accent pe tratamentul ambulatoriu. Directorul Daniel Bondoc susţine că bugetul pentru ambulatoriu va rămâne neconsumat, pentru că spitalele nu înţeleg să renunţe la internările care nu sunt necesare.

Daniel Bondoc a spus că pe viitor se pune accent pe reducerea internărilor şi pe extinderea tratamentului în ambulatoriu. „Sunt bani pentru spitalizarea de o zi, dar nu se consumă. Spitalele nu înţeleg că asta se va întâmpla şi pe viitor. Internările costă mult şi acolo unde nu este cazul nu trebuie să se facă internări”, a spus Daniel Bondoc.

Conducerea CJAS Gorj susţine că internările sunt scumpe şi de multe ori nu se impune o astfel de măsură. Daniel Bondoc a discutat cu prefectul judeţului necesitatea înfiinţării unor centre medico-sociale care să preia din bolnavi care nu ar trebui internaţi în spitale. „Ar rezolva o mică parte din problemele sistemului sanitar, sunt foarte mulţi bolnavi de vârsta a doua, a treia, care nu trebuie să se interneze în spital. Cu o colaborare între autorităţi, chiar şi cu biserica, ar trebui înfiinţate cât mai multe astfel de centre”, este de părere Daniel Bondoc.

Internările de zi sunt recomandate şi de ministrul Sănătăţii, dar au fost discutate şi cu experţii de la FMI. "Amintiţi-vă că, dacă daţi mai multe consultaţii în ambulatoriu şi faceţi mai multe internări de zi, s-ar putea să aveţi mai mulţi pacienţi mulţumiţi, cu mai multe cazuri rezolvate, decât pacienţi care aşteaptă la uşile spitalelor pentru internare continuă. Toţi managerii trebuie să înţeleagă că acesta este drumul corect. Îi rog pe manageri să înţeleagă că în bugetele spitalelor sunt resurse. Important e cum reuşesc să le dirijeze acolo unde este nevoie şi unde pot fi utilizate într-un mod mai eficient", a declarat ministrul Eugen Nicolăescu, citat într-un comunicat de presă al MS.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: