Bunoaica, la discuții cu Budăi. "Orban a fost ocupat"

Unul dintre liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Nicu Bunoaica, a luat din nou drumul spre București pentru a discuta cu cei aflați la guvernare despre situația din compania energetică. Sindicalistul a pus în discuție actul normativ privind reducerea vârstei de pensionare. Deși a vrut o întâlnire cu liderul PNL, Bunoaica s-a mulțumit cu un lider PSD.

Nicu Bunoaica nu a reușit să discute, luni, cu Ludovic Orban, așa cum își dorea, însă a stat de vorbă cu fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, actual vicepreședinte al Camerei Deputaților. Sindicalistul spune că a primit promisiuni că proiectul de lege privind reducerea vârstei de pensionare a minerilor va fi susținut pentru a trece.

”Am avut o discuție cu Orban, dar nu ne-am întâlnit. A spus că este ocupat. Rămâne ca proiectul de lege să fie băgat după data de 1 februarie. Am avut discuție și cu domnul Budăi, dar și cu cei de la UDMR. Domnul Budăi mi-a spus că majoritatea din Camera Deputaților decide dacă proiectul va fi implementat sau nu”, a spus Nicu Bunoaica.

Bunoaica mai spune faptul că minerii se tem pentru soarta lor, mai ales după ce programul de restructurare va fi implementat.

Vizualizări: 2,103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: