Bunurile unor firme, scoase la licitație

Direcția Finanțelor Publice Gorj scoate la licitație cazanele, circularele, autocamioanele sau gaterele firmelor pentru a-și recupera datoriile. Pe lista neagră a Finanțelor, care va organiza o licitație pe 20 februarie, sunt trecute firme din Târgu Jiu și Târgu Cărbunești.

Bunurile societăților care înregistrează datorii la finanțe sunt scoase la licitație. Următoarea este organizată pe 20 februarie, când bunuri în valoare de zeci de mii lei vor fi valorificate. Este vorba despre SC Forest Fag SRL din Târgu Jiu și SC Samalexa Trans SRL. Un cazan cu abur este scos la vânzare pentru 19.000 lei, trei circulare se vor valorifica pentru 10.200 lei, iar un autocamion este vândut pentru 23.700 lei. Din proprietatea firmei din Târgu Jiu mai sunt vândute cele două gatere, unul orizontal și unul vertical, pentru sume de 50.600 sau 4.500 lei.

Într-o astfel de situație se află și patronul unei firme de transport din Cărbunești, care va fi nevoit să renunțe la trei dintre autoturismele sale pentru a-și mai achita din datorii. La sediul din Cărbunești a Finanțelor Publice se vor valorifica în aceeași zi o autospecială Vidanje, înmatriculată, la prețul de pornire al licitației, exclusiv TVA 16.000 lei, un autoturism Ford, înmatriculat, la prețul de pornire al licitației, exclusiv TVA 13.000 lei și  un Ifron în stare de funcționare, la prețul de pornire al licitației, exclusiv TVA 24.000 lei.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: