Calculator reparat cu donații, dăruit unei școli din Motru

Donație pentru dascălii și elevii de la Școala Generală nr. 2 din Motru. Câțiva motreni au donat mai multe componente de calculatoare parohiei din Motru. Cum dar din dar se face rai, acestea au fost transformate într-un computer numai bun care a ajuns acum la școală.

Anunțul a fost făcut de preotul care s-a ocupat de donație. Cinci calculatoare vechi și nefuncționale au fost donate parohiei și din toate componentele a fost încropit unul care poate fi folosit de profesori și elevi de acum înainte.

„Am dăruit un computer in configuratie completa Scolii Generale Nr. 2, pentru a ajuta la buna desfasurare a actului didactic. Computerul este realizat din componente apartinand mai multor computere pe care cativa motreni le-au donat parohiei si pe care nu mai puteam sa le folosim in mod adecvat, fiindca erau cu oarece probleme tehnice sau nu se mai pretau la nivelul informational al momentului. Din cinci computere mai vechi am reusit sa punem la punct unul bunicel, care va bucura cativa elevi ai Scolii Generale Nr. 2”, a fost anunțul preotului Valerian Cruceru.

Vizualizări: 2,204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: