Călinoiu: 25 de ani s-au mâncat degeaba banii CEO

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean, a recunoscut că timp de 25 de ani s-au cheltuit banii veniţi din minerit şi energie, fără a se realiza ceva constructiv pentru judeţ. Călinoiu a făcut această declaraţie în contextul organizării mitingului PSD, împotriva mutării sediului CE Oltenia la Bucureşti. „Nu vom renunţa fiindcă 15.000 de locuri de muncă nu se fac peste noapte, fiindcă nu a venit nimeni cu niciun fel de alternativă şi degeaba se arată cu degetul către autorităţile locale atâta timp cât nu avem o strategie comună, legată de strategia de interes naţional pe domeniul energetic şi strategia locală, n-am văzut o redevenţă, n-am văzut şi nici o reconstrucţie ecologică, aşa cum s-a întâmplat în alte zone din Uniunea Europeană, unde s-au pus în valoare capacităţi de producţie pe terenurile rămase libere de sarcini industriale. Aici nu, aici s-au mâncat banii, 25 de ani s-au mâncat banii şi nu s-a făcut nimic constructiv. Eu am mai spus lucrul ăsta şi îl voi spune în continuare cu responsabilitatea pe care mi-o asum, fără a fi vorbe în vânt”, declarat Călinoiu.

Vizualizări: 681

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: