Călinoiu, reclamat de pesedişti la Victor Ponta

Găştile din PSD Gorj nu contenesc să se atace mai mult sau mai puţin direct prin presă. Ba este acuzat preşedintele Cârciumaru că nu îşi face treaba, ba preşedintele executiv Ion Călinoiu, ba trimisul premierului la Gorj, Radu Teodorescu. La final de campanie s-a ajuns însă prea departe. Un grup de pesedişti a trimis premierului o scrisoare prin care explică faptul că Ion Călinoiu, ca şef de campanie, nu îşi face datoria. Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, a confirmat existenţa documentului şi l-a catalogat drept „un moment de nemulţumire” din partea colegilor săi.

Prezent în cadrul unei emisiuni tv, preşedintele Ion Călinoiu, a confirmat prezenţa unei astfel de scrisori, catalogând acţiunea colegilor săi drept un „moment de nemulţumire. Din declaraţiile preşedintelui reiese că deputaţii ar fi nemulţumiţi de faptul că acesta nu s-a implicat suficient în campania electorală de la Gorj. „Este adevărat, subiectul acesta de analiză internă privind modul de cum îşi desfăşoară unul sau altul activitatea singur că sunt, dar sunt analize interne. Nu e un lucru de o gravitate maximă, este o acţiune firească, un moment de nemulţumire. În caz de eşec, eu am spus că îmi asum eu responsabilitatea ca şef de campanie, iar dacă avem succes, este meritul echipei”, a declarat preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu.

Iriza: Astea sunt bombe de campanie electorală

Cei care ar fi semnat un astfel de document ar fi fost Scarlat Iriza, Mihai Weber, Camelia Khraibani şi Vasile Popeangă, toţi deputaţi PSD de Gorj. Contactaţi telefonic, mare parte din deputaţi au negat existenţa unui astfel de document, dar au precizat că sunt unele nemulţumiri privind activitatea electorală a preşedintelui Ion Călinoiu. „Mai sunt nemulţumiri, dar se pot discuta, ne putem înţelege ca oamenii. Oricum dacă sunt, fiecare şi le ţine pentru el, eu unul nu am semnat nicio scrisoare şi nu am nemulţumiri în ceea ce-l priveşte pe Ion Călinoiu”, a declarat Vasile Popeangă, deputat PSD pe Colegiul 5. Surse din partid spun că supărarea lui Popeangă este legată de faptul supervizor al campaniei pe colegiul său este Gheorghe Pecigină.

Deputatul Mihai Weber a declarat că nu există o astfel de scrisoare. Weber a precizat că au fost unele discuţii înainte de începerea campaniei electorale, însă au fost amânate până după alegeri. „Dacă au fost nemulţumiri, au fost înainte de campanie, acum avem un singur scop. În momentul de faţă avem alte priorităţi, vom avea timp după campanie”, a declarat Mihai Weber, deputat Colegiul 2.

Scarlat Iriza, un alt presupus semnatar al scrisorii denigratoare la adresa lui Călinoiu, a declarat că nu a semnat niciun document de acest gen şi că sunt speculaţii de campanie electorală. „Astea sunt bombe de campanie electorală, nu a fost nicio reclamaţie niciunde, noi numai de asta nu avem timp acum, să ne jignim unii pe alţii sau să ne reclamăm”, a spus Scarlat Iriza.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: