BEJ Gorj dă liber campaniei ilegale anti-Iohannis

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Gorj s-a pronunţat ieri în privinţa celor două sesizări depuse de Alianţa Creştin Liberală (ACL) în privinţa pliantelor anti-Iohannis distribuite la nivel de judeţ. BEJ Gorj a respins sesizările pe motiv că nu sunt întemeiate. „Am respins cele două plângeri, ca neîntemeiate. Motivarea şi celelalte pot fi văzute la Biroul Electoral Judeţean, unde au fost afişate. Este termen stabilit prin lege pentru contestaţie, am comunicat şi formaţiunii politice care a formulat plângerile respective”, a declarat judecătorul Gheorghe Constantinescu, preşedintele BEJ Gorj.

Liderii ACL au sesizat BEJ că PSD Gorj împarte pliantele negative cu candidatul alianţei la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis. Mai mult, în sediul partidului au fost descoperite chiar de jurnalişti pachete întregi cu afişele anti-Iohannis. Astfel, a devenit cunoscut şi Ciprian Florescu, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Gorj, care a minţit cu pliantul în mână. Preşedintele PDL Gorj, Dan Vîlceanu, este uimit de concluzia judecătorilor de la Biroul electoral deoarece în alte judeţe din ţară o astfel de situaţie a fost sancţionată.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: