Călinoiu şi moşia Consiliul Judeţean

Negocierile dintre liberali şi social-democraţi au fost solicitate de primii, după ce noul lider al organizaţiei, Dian Popescu, a pus în discuţie lipsa unui protocol de colaborare între cele două filiale, precum şi faptul că partidul său nu s-a ales cu mai nimic după ce a susţinut PSD pentru a forma o majoritate în Consiliul Judeţean. Popescu a avut o întâlnire cu Florin Cârciumaru după care a anunţat că discuţiile dintre delegaţiile celor două partide ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul săptămânii trecute. Weekendul trecut şi liberalii şi partenerii lor de la PSD şi-au văzut fiecare de treabă, Dian Popescu având un motiv temeinic pentru care întâlnirea cu social-democraţii să nu fie posibilă. „Am fost şi sunt încă bolnav. Am pneumonie şi fac nişte injecţii extrem de dureroase. Probabil că spre sfârşitul acestei săptămâni ne vom întâlni”, declara ieri liderul liberal. Chiar şi bolnav, acesta nu a ezitat, tot ieri, să îl atace pe şeful Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu fiind acuzat din nou de comportament dictatorial.

„Nu se întâmplă nimic şi deja am votat o proiecţie bugetară care într-adevăr nu este fixă, dar deja s-a votat şi domnul Călinoiu a făcut acea împărţire de unul singur, de capul dânsului, fără să întrebe partidele politice. Cu atât mai mult PNL-ul nu a fost întrebat înainte de a face împărţirea pe unităţi administrative. Deci se confirmă permanent faptul că domnul Călinoiu nu acceptă un dialog şi se consideră stăpân pe moşia CJ, considerând-o o moşie personală”, a spus Dian Popescu.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: