Campanie murdară şi intervenţii politice în fotbalul gorjean

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Gorj se întruneşte azi pentru a alege preşedintele care va conduce fotbalul gorjean pentru următorii patru ani. În faţa celor 37 de votanţi se prezintă doar doi candidaţi, faţă de precedentele alegeri când pentru  şefia AJF au fost depuse trei dosare. Daniel Băloi vine cu un nou program de restructurare a comisiilor şi cu schimbări majore în programul său, în timp ce actualul preşedinte Mihai Prunariu vrea o continuitate a ceea ce s-a făcut în ultimii patru ani.

Sondajele în rândul reprezentanţilor cluburilor îl dau drept câştigător pe fostul secretar general al AJF, Daniel Băloi, programul acestuia fiind agreat de cluburile din judeţ. Delegaţii sunt nemulţumiţi de cele mai multe ori de arbitraje, de observatori sau de nedreptăţile de la comisii, acestea fiind principale puncte din programul lui Daniel Băloi care pot să-i atragă mai multe voturi în competiţia pentru şefia fotbalului gorjean.

Atacuri murdare în presă şi implicare politică

Lumea fotbalului de judeţ, aşa mică cum e la ora actuală, a început să se mişte în ultimele zile. Unii oameni politici s-au implicat chiar în lupta dintre candidaţi, abordând primarii din comunele care au echipe de fotbal. Preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu a cerut primarilor PSD să-l voteze tot pe Mihai Prunariu.

Campania a avut şi părţi murdare specifice campaniilor politice, atacuri murdare referitoare la familie sau activitatea extrasportivă care nu îşi aveau locul, totul pentru a convinge cei 37 de votanţi să-şi dea girul fie pentru continuitate, fie pentru schimbare. Continuitatea despre care vorbeşte Prunariu nu pare un program care să-i şi aducă voturi, în condiţiile în care nemulţumirile oamenilor de fotbal sunt foarte mari, iar din programul pe care l-a propus în urmă cu patru ani nu a realizat mai nimic. Sediul AJF, cu proiectul căruia a luat multe voturi atunci, a rămas tot la stadiul de proiect, iar restructurările promise au rămas doar pe hârtie, locul acestora fiind luate de scandaluri în interiorul corpului de arbitri, care s-au finalizat chiar cu suspendarea şefului arbitrilor, Cosmin Tutunaru.

Ilegalităţi la Comisia de Disciplină

În timp ce Miahi Prunariu a fost preocupat de ziarele de scandal şi cum să-şi denigreze acolo contracandidatul, Daniel Băloi a venit şi a prezentat alegătorilor din judeţ proiecte viabile de restructurare, bazate pe modele concrete care s-au aplicat fie la nivelul altor judeţe, unde fotbalul mic este mult mai avansat, fie la nivel central, la LPF.

Băloi îşi propune o restructurare din temelii a Comisiei de Disciplină din cadrul AJF, care în ultimele luni a dat nişte decizii care nu au nici un temei legal în statutul AJF şi regulamentele de fotbal. „Dacă deciziile sunt eronate în primă fază au o şansă de a fi îndreptate la Comisia de Apel. Dar există decizii care nu au nici un temei legal. Deci nu pot fi încadrate într-un regulament. Atunci când omul de la judeţ vine în faţa ta, tu trebuie să-i găseşti o încadrare şi în momentul când ea nu se regăseşte nicăieri tu creezi o speţă periculoasă pentru AJF. Pentru că un om care se va confrunta cu aceeaşi problemă în viitor, se va întoarce oricând la această speţă creată de o comisie din cadrul AJF. Dispare astfel şi încrederea în AJF”, a explicat Daniel Băloi situaţiile întâlnite la Disciplină care au atras nemulţumirea multor echipe.

Unul dintre punctele de bază din proiectul acestuia este ca fotbalul din judeţul Gorj să fie respectat şi ca oamenii de fotbal care muncesc la cluburi şi asociaţii să fie respectaţi: „Ei sunt cei care constituie acest AJF şi vreau să formez un Comitet Executiv Consultativ al AJF pentru ca toate deciziile grele să le luăm împreună. Ei trebuie să conducă alături de cei care i-au ales iar cei aleşi au un rol de management pe anumite perioade.”

Corpul de observatori va fi restructurat şi acesta, iar arbitrajul trebuie să-şi găsească un preşedinte care să aibă nişte strategii clare şi să impună nişte reguli pentru toţi arbitrii, fie că sunt ei arbitri divizionari sau cei care aspiră la promovarea în loturile divizionare.

Băloi propune colaborare cu autorităţile locale

AJF a suferit în ultimii ani la colaborarea cu primăriile locale şi chiar la nivel central cu Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean. Scandalurile dintre preşedintele Prunariu şi primarul Cârciumaru sunt de notorietate, iar pe plan local multe terenuri de fotbal din judeţ au fost dezafectate din cauza lipsei de colaborare cu primăriile care au desfiinţat echipele de fotbal.

Daniel Băloi propune prin proiectul pe următorii patru ani o  colaborare strânsă cu autorităţile locale: „Fără o colaborare normală cu autorităţile locale, judeţene şi mass-media nu poţi promova. Pentru că AJF are acum nevoie de proiecte viabile, proiecte care să atragă bani şi să aducă sponsorizări. Ori acest lucru nu s-a întâmplat deloc până acum în ultimii trei sau patru ani de zile. Orice proiect şi parteneriat pe care asociaţia îl va face trebuie să se bazeze pe o relaţie foarte bună cu primăriile din judeţ, cu autorităţile judeţene, şi mă refer aici la Prefectură, Consiliul Judeţean şi chiar Primăria Târgu Jiu. Atâta timp cât ai o relaţie tensionată cu aceşti reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, nu poţi asigura liniştea desfăşurări activităţilor fotbalistice”.

Alte puncte din programul lui Daniel Băloi

-         Parteneriate care vor aduce AJF-ului sponsori în special pentru liga a IV-a şi pentru faza judeţeană a cupei României la fotbal;

-         Bazele sportive din judeţul Gorj să cunoască o dezvoltare în următorii patru ani ca urmare a colaborării cu autorităţile locale;

-         Restructurarea corpului de arbitri şi de observatori şi atragerea de jurişti şi avocaţi către comisiile din cadrul AJF;

-         Modificări în statutul AJF pentru ca trezorierul AJF, care e numit de preşedinte, să fie scos din Biroul  Executiv iar locul său să fie atribuit reprezentantului echipelor cu activitate exclusivă de copii şi juniori;

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: