În curând se vor împlini 102 ani de când Georges Méliès a oferit publicului succesul său internațional – Le voyage dans la lune – film care a marcat începuturile cinematografului așa cum îl știm. E vina lui, a cinemagicianului. Iluzionist de profesie, Méliès s-a orientat către distrarea maselor prin intermediul ecranului și a inventat, practic, ficțiunea într-un domeniu în care în anii anteriori (de la frații Lumânare începând) era folosit exclusiv pentru prezentarea de scene banale, din viața cotidiană.

Indirect, e vina marelui pionier al cinematografiei că actorii noștri se fac de râs astăzi la Antena 3. Introducând irealul în ecran, a deschis cutia Pandorei. L-a putut face pe Diaconu să joace roluri de băieți buni, inteligenți și corecți și, implicit, să reprezinte aceleași tipologii în conștiința publică ușor indiferentă la nuanțe. Vorbeam ieri despre Mircea Diaconu și, implicit, despre actori. Mari eroi, dar putrezi, majoritatea. Cumva, e de înțeles discrepanța. E greu să ții pasul cu integritatea unora dintre personajele pozitive care rămân în memoria publică. Dacă filmele ar fi zugrăvit realitatea, ca la începuturile lor, la final de secol XIX, Mircea Diaconu s-ar fi bucurat de o reputație mult mai proastă, cam la fel de proastă cu aceea de care se bucură de când și-a asociat imaginea de mic bandit cu Antena 3 și Varanul.

În filmul ”Călătoria în Lună”, un grup de cetățeni ușor euforici (deh, s-au interzis multe substanțe de atunci) se urcă într-o rachetă îngustă (spirit vizionar admirabil, având în vedere că filmul a fost făcut cu 67 de ani înainte de prima aselenizare) și zboară în lună, literalmente, pentru că, atunci când ajung, racheta se înfige în ochiul Lunii, Lună care e reprezentată printr-o ființă antropomorfică ce prezintă ochi, nas și gură și nu pare deloc fericită de ce i se întâmplă. Pe Lună, pământenii sunt întâmpinați de locuitorii acesteia, niște drăcușori deloc politicoși care îi fac prizonieri și-i duc la regele lor. Vi se pare că seamănă cu ceva acest scenariu? Iată-i pe actorii noștri visători prin esență, lunaticii absoluți, călătorind veseli spre studiourile Antenei 3, unde sunt făcuți prizonieri și puși să se prostitueze de către băștinașii nemiloși.

Stați liniștiți, însă. Se termină bine. În film, pământenii scapă și se aruncă ”de pe lună”, picând drept în străfundurile oceanului, unde explorează, astfel, al doilea teritoriu necunoscut, în doar 12 minute de ”casetă”. În realitate, actorii vor pica mai rău, când vor scăpa de Antena 3. Vor pica direct în adâncurile imunde ale degradării ființei umane.