Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Canicula a făcut primele victime în Gorj

Canicula a făcut primele victime în Gorj. Patru persoane au căzut în stradă din cauza căldurii şi au solicitat ambulanţa. Personalul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj se aşteaptă ca în zilele următoare numărul solicitărilor să crească.

Ambulanţele sunt echipate şi dotate cu aer condiţionat pentru a veni în ajutorul celor care au probleme de sănătate din cauza temperaturilor ridicate. Medicii le recomandă gorjenilor să soarele la orele de vârf. „De când a venit canicula adică în zilele de luni şi marţi am înregistrat patru lipotimii. Noi la Gorj stăm cât de cât bine în raport cu alte judeţe din sud-est care au zeci de cazuri. Ne aşteptăm şi la noi ca numărul solicitărilor să crească”, a declarat Marian Niculescu, şeful Ambulanţei Gorj.

Medicii le recomandă gorjenilor să evite expunerea la soare în orele de vârf, să se hidrateze şi să evite consumul de cafea, ţigări şi băuturi alcoolice. „Noi le recomandăm în special celor care au probleme de sănătate să evite expunerea la soare la orele de vârf, ar fi indicat să plece de acasă la primele ore ale dimineţii. Trebuie să mănânce multe fructe şi legume bogate în vitamine, să se hidrateze bând multe lichide şi să evite consumul de cafea, ţigări şi alcool”, a declarat medicul Claudiu Constantinescu.

Personalul de la Ambulanţă recomandă cetăţenilor să ceară şi sprijinul medicilor de familie. „Noi avem foarte multe solicitări şi trebuie să mergem la toate. Ar fi bine ca apelurile pe 112 să fie filtrate un pic. Cei care nu au probleme grave şi doar simt o stare de rău, să ceară ajutorul medicilor de familie şi să apeleze la spijinul ambulanţelor numai cei care nu au altă soluţie, pentru că apar multe cazuri şi trebuie să mergem la toate”, a mai spus Claudiu Constantinescu.

Ambulanţele sunt echipate cu aparate de aer condiţionat pentru a veni în sprijinul gorjenilor care se transformă în victime ale caniculei.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: