Caravana studenţească a pornit la drum

Cea de-a treia ediţie a proiectului Caravana Studenţească a început ieri, la Colegiul Tehnic General “Gheorghe Magheru”. Proiectul organizat de Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi” în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu urmăreşte promovarea Universităţii „Constantin Brâncuşi” în liceele din judeţ şi nu numai. Astfel, cadrele didactice participante (Prof. univ. dr. ing. Cristinel Racoceanu şi Conf. univ. dr. Gheorghe Caralicea Mărculescu au prezentat viitorilor studenţi profilurile şi specializările disponibile în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”, modalitatea de admitere în anul universitar 2010-2011, precum şi  dotările materiale de care dispune facultatea. Şi cum studenţia nu înseamnă numai cursuri şi examene, elevilor li s-a vorbit şi despre proiectele organizaţiei „Liga Studenţilor”, despre implicarea studenţilor în cadrul organizaţiei şi despre viaţa studenţească în general. De asemenea, la acţiune au luat parte şi studenţi participanţi la programul Erasmus, care le-au prezentat elevilor beneficiile pe care le pot avea prin participarea la un astfel de program. Nu în ultimul rând, au fost distribuite materiale promoţionale şi informative despre Universitatea „Constantin Brâncuşi”, iar elevii claselor terminale au completat un chestionar legat de aşteptările lor de la perioada studenţiei. Florin Becheanu, director mass-media în cadrul L.S.U.C.B., spune că prin intermediul caravanei elevii vor putea fi informaţi şi educaţi eficient în privinţa învăţământului superior din judeţ: “Ne dorim să determinăm astfel creşterea numărului de studenţi înscrişi la UCB, să conturăm o imagine catalizatoare a Universităţii şi să stabilim relaţii de comunicare între tinerii de diferite vârste”.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: