Cârciumaru caută şef la Direcţia de Protecţie Socială

Primăria Târgu Jiu ia în calcul numirea lui Ion Bucică în funcţia de director al Direcţiei Publice de Protecţie Socială, în locul Teodorei Ciobanu, aflată în arest la domiciliu. Bucică este director economic şi ar putea fi director general interimar până la organizarea unui concurs.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, caută director pentru Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul primăriei. Acesta a declarat ieri că în cărţi pentru acest post este actualul director economic al instituţiei, Ion Bucică, dar că va lua în calcul şi alte variante. ”După cele întâmplate, în operativa de dimineaţă am discutat cu directoarea de la Personal, a primit ca temă să găsească cea mai bună soluţie pentru coordonarea activităţii la această direcţie în continuare. Prin fişa postului poate să coordoneze activitatea domnul Bucică, directorul economic, sau să găsim altă soluţie pentru a numi director interimar”, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru.

Ion Bucică, directorul adjunct al direcţiei, lucrează în cadrul instituţiei de 15 ani şi spune că dacă primarul îi va propune să fie director interimar, nu-l va refuza. ”Încă nu am primit decizia de numire, dar oricum, eu prin regulament, îi ţin locul doamnei director. Dânsa este suspendată din funcţie până când i se va demonstra nevinovăţia. În cazul în care domnul primar va lua această decizie, sigur că nu îl voi refuza”, a spus Ion Bucică, directorul adjunct al Direcţiei Sociale. Acesta a precizat însă că primarul Florin Cârciumaru ar trebui să se orienteze către o persoană mai tânără din cadrul instituţiei şi care să cunoască foarte bine activitatea direcţiei. ”Trebuie ţinut cont de faptul că eu mai am puţin şi ies la pensie. În februarie 2015 fac 65 de ani şi îmi doresc să ies la pensie, aşa e frumos. Îi recomand domnului primar o persoană tânără, care să cunoască problemele din instituţie, eu o recomand pe Alina Toader”, a spus Ion Bucică, directorul adjunct al Direcţiei Sociale.

Teodora Ciobanu, fosta directoare a Direcţiei Sociale din cadrul primăriei Târgu Jiu, este în prezent în arest la domiciliu fiind acuzată de procurorii DNA că a luat mită în formă continuată în perioada 2007-2015. Arestul la domiciliu expiră pe 25 iunie 2015.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: