Cârciumaru l-a băgat pe Dragnea în şedinţă

Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a declarat ieri că a profitat de venirea vice-premierului Liviu Dragnea la Târgu Jiu şi l-a pus faţă-n faţă cu membrii Comitetului executiv al PSD. Cârciumaru a spus că, printre discuţiile despre regionalizare şi administraţie, au fost abordate şi subiecte politice. Florin Cârciumaru a cerut separarea politici PSD de Guvernul PSD, în sensul că unii să se ocupe de politică, alţii de guvernare.

Preşedintele PSD i-a amintit lui Dragnea de Guvernul Adrian Năstase, când toţi pesediştii au fost preocupaţi de guvernare şi nu de politică, iar rezultatul a fost pe măsură. Cârciumaru a dorit ca Dragnea să aibă o întâlnire cu membrii Biroului Executiv al PSD. „Am ajuns la guvernare într-un moment greu, după o guvernare dezastruoasă. Populaţia este supărată în momentul de faţă pe guvernarea USL pentru că a avut aşteptări foarte mari şi este normal atâta timp cât lumea nu are locuri de muncă, de la locurile de muncă pleacă supărările, dar eu am încredere că se vor pune lucrurile la punct. (...) Trebuie să conştientizăm că am primit un vot de încredere. Asta mă deranjează la anumite persoane“, a explicat Cârciumaru la Radio Infinit. „E bine să luăm în calcul şi activitatea politică să nu mai facem aceeaşi greşeală ca în guvernarea Năstase”, a adăugat Cârciumaru.

Acesta a mai spus că nu vrea ca membrii PSD promovaţi în funcţii de conducere să greşească, deoarece le-ar compromite alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. „Ne vreau să ne arate lumea cu degetul în ceea ce priveşte activitatea în instituţii. (...) Pot să mă organizez oricât, dacă nu ai activitate pe poziţiile pe care le ocupi la nivel de guvernare şi administraţie succesul este cu semnul întrebării“, a mai spus acesta.

Vizualizări: 211

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: