Cârciumaru, noi declaraţii despre accesul copiilor pe iarbă

Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu, a spus la o emisiune tv că nu le va interzice preșcolarilor să calce pe gazonul din centrul orașului. Timp de mai multe zile, primarul a fost ”desființat” de părinții micuților pe rețelele de socializare după ce a anunțat că aceștia vor fi amendați dacă își lasă copiii să se joace pe gazon. Cârciumaru a declarat că singurii care nu vor avea voie pe gazonul din centrul orașului vor fi elevii de liceu și studenții. ”Eu fusesem informat că seara, pe gazon în centru, se joacă fotbal. Marți seara, mergând la o emisiune la un post de televiziune, am avut timp să arunc o privire pe centru. Am găsit pe gazon jucându-se, frumos, copii. M-ar bate Dumnezeu dacă eu nu aș fi de acord, ca primar, să las și să lăsăm copiii să alerge și să se bucure de gazon, dar este vorba de acei copii de la grădiniță, acei copii de clasele I-IV. Nici eu nu sunt de acord și nici părinții nu sunt de acord ca să vină elevi de liceu sau studenți să joace fotbal pe gazon. Aș vrea nici deținătorii de animale să nu meargă cu câinele la plimbare pe gazon. Eu nu am scos niciodată copiii de pe gazon, ei m-au văzut acolo și au plecat singuri”, a spus Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: