Casa „Iosif Keber”, reabilitată pe fonduri europene

Casa „Iosif Keber”, reabilitată pe fonduri europeneCasa „Iosif Keber” va intra în sfârşit în reabilitare. În urmă cu o săptămână, autorităţile judeţului au fost anunţate că proiectul a fost declarat eligibil, valoarea lui fiind de aproximativ 1,8 milioane de lei. „În urmă cu o săptămână am primit înştiinţare ADR prin care proiectul a fost declarat eligibil şi avem termen 30 de zile pentru a depune documentele finale. În această săptămână, vom începe procedurile de achiziţie şi a zidului despărţitor ca şi condiţie esenţială pentru a primi autorizaţie de la ISU”, a declarat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Proiectarea şi execuţia vor fi licitate la pachet. „În momentul în care vom avea contractul de finanţare semnat vom scoate la licitaţie partea de proiectare şi execuţie, la pachet. Este un proiect important, este un proiect monument istoric şi mergem pe proiectare şi execuţie împreună”, conchide Cosmin Popescu.

Casa „Iosif Keber”  este declarată monument istoric, aici aflându-se Secția de Artă a Bibliotecii Județene. Sute de volume au fost donate chiar de Iosif Keber.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: