Cât a câştigat minerul proxenet din traficul de carne vie

Finalizarea anchetei de către procurorii DIICOT Gorj în cazul proxenetului angajat ca lăcătuș la cariera Roșiuța scoate în evidență, printre altele, veniturile pe care acesta le realiza din traficul de carne vie, sumele încasate de acesta ajungând undeva la 15.000 de euro. Suma nu este una uriașă, mai ales la cât de șmecher se dădea Artistică Benoni Bejinaru, fetele pe care le obliga să se prostitueze în țară sau străinătate fiind cele care, de fapt, îl întrețineau, individul realizând tot felul de combinații pentru a avea mereu „marfă proaspătă”, care să îi asigure banii pe care el să îi spargă la chefuri.

Procurorii rețin în rechizitoriul înaintat instanței de judecată că Bejinaru a beneficiat de „importante foloase patrimoniale”, dar doar sub formă de bani el a primit 15.000 de euro, la care se mai adaugă alți peste 2500 de euro expediați de el către complici de-ai săi în perioada în care a fost plecat în Italia sau Irlanda de Nord. Fostul lăcătuș de la Roșiuța s-a inițiat în această afacere în 2009, când a mers în Italia cu Nicoleta Tipar, o tânără de 18 ani căreia îi promitea o relație conjugală certă. Așa cum se întâmplă în mai toate cazurile de acest gen, în Italia, fata s-a trezit în brațele lui Mario Partenio, un italian de 61 de ani, din San Martino, pe care olteanca fierbinte l-a făcut să se simtă din nou ca în tinerețe.

Nicoleta a câștigat din serviciile prestate italianului 600 de euro, după care a revenit în țară cu Bejinaru, acesta încurajând-o însă să continue relația de amiciție cu Partenio. Tânăra avea un copil minor de întreținut, iar ideea de a câștiga niște bani ușor nu i-a displăcut, ea fiind chiar de acord să se mute de la Drobeta Turnu Severin la Motru. Aici Bejinaru a identificat un apartament și l-a convins pe italian să cumpere un apartament în Motru și să o lase pe Nicoleta să aibă drept de uz fruct până la decesul lui, după deces mehedințeanca urmând să devină stăpână pe locuința respectivă. Bejinaru și Nicoleta au stat aici o perioadă, italianul dând bani și pentru renovarea apartamentului, după câteva luni locuința devenind o adevărată casă de toleranță. Nicoletei i s-au dat papucii și aici au început să fie aduse tot mai multe tinere, cărora proxenetul le promitea că le ia de nevastă și că va avea grijă de ele… lucru pe care fetele l-au și crezut.

Are balta pește…

Deși juca foarte bine rolul bărbatului grijuliu, dornic să ajute tinere aflate la ananghie, care habar nu aveau în ce bucluc se bagă, Bejinaru era, de fapt, un „pește” care mergea însă des la „pescuit” la liceul din Motru. La Viena cunoscuse o prostituată româncă stabilită acolo și care, în timp l-a și ajutat pe acesta cu bani și care a devenit un fel de ”cap de pod” al legăturilor cu fetele expediate de la Motru în străinătate. Colegiul Tehnic Motru a devenit o adevărată „pepinieră” pentru rețeaua pe care Bejinaru și-a pus-o la punct, fetele fiind mai întâi „prelucrate” în apartamentul cumpărat de italian, după care erau trimise „la muncă” fie pe litoralul românesc, fie la austrieci sau italieni. Clubul Diskret din Linz a devenit, astfel, o a doua casă pentru Loredana Silvia Gologan, Liliana Covrig, Ilinca Geambașu, Nicoleta Pavel și altele.

”Norocul” lui Bejinaru în relațiile cu fetele respective îl reprezenta la un moment dat un profesor de la liceul amintit, anchetatorii notând că Gheorghe Papuc ajunsese să întrețină relații cu tinerele prin prisma relației de amiciție pe care o avea cu proxenetul. ”Ghinionul” lăcătușului de la Roșiuța l-a reprezentat însă Eugenia Cornelia Botescu, care, deși a câștigat 2000 de euro pentru proxenet la Linz, rămăsese cu gândul acasă, unde nu luase examenele de bacalaureat. Tânăra avea promisiunea că în toamnă va lua examenele, mai ales că Papuc putea să dea o mână de ajutor, ca dascăl, ei fiindu-i promis că va lua și permisul de conducere auto dacă se face fată cuminte. În toamna lui 2013 Botescu a ajuns tot la clubul din Linz, după care Bejinaru a mutat-o la Milano, alături de alte două fete. Prin decembrie anul trecut, tânăra dorea să revină acasă, la familie, dar „peștele” ei a început să devină violent, mai ales că părinții o dăduseră pe aceasta ca dispărută de la domiciliu, Bejinaru având și motive de supărare pentru că fata îi asigurase deja venituri de 10.000 de euro.

Inculpata

În dosarul de proxenetism procurorii DIICOT au trimis-o în judecată și pe Delia Georgeta Stoiceanu, din comuna mehedințeană Corcova. Bejinaru a aflat că aceasta divorțase și are de gând să facă rost de bani pe orice cale, așa că s-a oferit să o ia sub aripa sa protectoare… Femeia a fost expediată direct în Italia, în septembrie 2012, un an mai târziu aceasta rămânând însă gravidă și aducând pe lume un al treilea copil, ceea ce a afectat profitul pe care proxenetul îl aștepta de la clienta sa. După ce a născut, femeia a rămas în țară, prostituându-se în zona Motru, printre clienți avându-l și pe faimosul deja profesor Papuc, cei care au cunoscut-o recomandând-o ca fiind una care „face tot”, ea având acum de dat explicații și în fața judecătorilor care vor da un verdict în acest dosar, cel mai probabil în cursul anului viitor.

Vizualizări: 376

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: