Catalizatorii politicii energetice europene!?

„Nu  văd  România ca pe o moştenire de la părinţii noştri ci ca pe o ţară pe care am împrumutat-o de la copiii noştri”, a spus regele Mihai în primul discurs după 60 de ani în Parlamentul României. Frumos spus, dar foarte diferit faţă de principiile monarhice în care s-a născut şi crescut bătrânul monarh. Mi se pare că în această frază regele renunţă pentru a doua oară la tron. Succesiunea la tron se făcea pe baza legii Salice în care moştenitorul tronului trebuia să fie bărbat,  iar el nu mai vede ţara ca o moştenire ci îşi rezervă doar rolul de administrator a unei Românii împrumutate de la viitor. Un viitor pe care nu prea ştim pe unde să-l căutăm. Într-o criză generală care zguduie lumea şi agită Africa şi Asia până la vărsarea de sânge, în care ultimii dictatori îşi dau duhul, România se străduieşte pe canale văzute şi nevăzute să-şi găsească un loc sub soare în condiţiile în care mai-marii lumii ăsteia i l-au găsit de mult. Unul dintre cei care ştiu locul României, cel puţin în domeniul energiei este directorul  general pentru energie al Comisiei Europene, Philip Lowe. Într-un interviu acordat agenţiei Hot News el spune că vom fi catalizatorul integrării regionale în  Europa  Centrală şi de Est. După câte ştiu eu rolul catalizatorului, mai simplu spus, este acela de a grăbi sau încetini o reacţie chimică fără să se amestece în ea.  Îmi place să cred că oficialul european s-a referit la cu totul altceva decât la sensul stric chimic al noţiunii de catalizator şi probabil că aşa şi este din moment ce parcursul României este definit, în concepţia europeană, cel puţin până în anul 2020, dacă am în vedere strategia energetică a UE care va trebui extinsă până în anul 2050. Priorităţile europene sunt foarte clare: sa confere caracter prioritar eficientei energetice; să sprijine resursele regenerabile; sa integreze complet piaţa internă de energie; să confere mai multă putere consumatorilor; să investească în cercetare; să sporească ponderea UE pe plan internaţional. Acestea fiind spuse se pare că toată tevatura politicienilor gorjeni legată de cum se face, unde se face şi cu cine se face Complexul Oltenia este pur şi simplu o hărţuială a unor oameni lipsiţi de orice fel de perspectivă europeană personaje care mai cred că politica de orice fel ar mai fi ea şi mai ales cea energetică ţine seama de părerea şi recomandarea lui Condescu sau Ruşeţ sau a altui personaj  notoriu din această zonă. După cum merg lucrurile şi după ce presiune se pune pe România şi mai ales pe sistemul energetic românesc, cred că nici măcar Bălăşoiu, cel numit de Guvern să încropească la repezeală o formaţiune energetică, nu prea ştie dacă, cum, de ce şi cu cine trebuie s-o facă! Dacă Europei i-a intrat în cap să decarbonizeze sistemul energetic până în anul 2050, obiectiv strategic major, vor urma schimbări structurale majore încă de pe acum. Aşa că atunci când aduni la un loc trei complexuri energetice pe cărbune la care mai adaugi şi câteva mine nu are rost să-şi faci gânduri cu bătaie prea lungă dacă priveşti cu coada ochiului foaia de parcurs stabilită de mai-marii Europei.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: