Câţi bani a alocat Primăria Târgu Jiu pentru investiţii

Circa 25 de milioane de lei este suma pe care a suportat-o primăria Târgu Jiu anul acesta pentru investiţiile din bugetul propriu dar şi pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri externe. Municipalitatea a ţinut să se laude în cadrul unei conferinţe de presă cu realizările de anul acesta.

Conform şefului Serviciului de Investiţii din cadrul primăriei Târgu Jiu, Raul Chiriac, anul acesta s-au cheltuit tot cam atâţia bani cât s-au cheltuit şi anul trecut pentru realizarea investiţiilor la nivelul municipiului. Multe dintre acestea au fost executate cu fonduri din afară, precum modernizarea drumului de centură, modernizarea mai multor pachete de străzi, realizarea reţelei de canalizare inclusiv în cartierele cele noi, introducerea reţelelor de utilităţi, finalizarea amenajării parcului de pe Insuliţă, reabilitările cluburilor vârstnicilor dar şi reparaţiile şi modernizările de la unităţile şcolare. „Suma alocată pe lista de investiţii strict de la bugetul local a fost de 25 de milioane de lei. Cam aceeaşi sumă a fost şi anul trecut. În acest an s-au derulat lucrări de anvergură, acestea au fost finanţate în principal din fonduri europene şi din alte programe de finanţare. Aş menţiona faptul că numai lucrările numai cele din cadrul Programului Operaţional Regional, este vorba de cele 8 mari lucrări, drumuri de centură, cele două pachete de drumuri, centrele de servicii, centrele sociale şi un alt program de supraveghere video în şcoli, se ridică la aproximativ 95 de milioane de lei noi”, a spus Raul Chiriac, şeful  Serviciului de Investiţii din cadrul primăriei Târgu Jiu.

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: