Pe de-o parte, globalismul și-a arătat limitele. Popoarele mânate în luptă de sfintele principii democratice cer izolare și independență. Și, cu mațele ghiorțăind de foame și cu încrederea în viitor zdruncinată de lipsa de orice fel de perspective, pretind neapărat socialism. Ca poporul să vrea stânga la putere (lucru incontestabil la noi, votat în consecință în Franța) e una, dar ca stânga să interpreteze această voință a poporului (până la urmă egoistă și fără viziune politică de ansamblu) ca pe un mandat care-i permite schimbarea în regim de urgență a legilor astfel încât să preia puterea cât mai repede, e altceva.

Despre dictatură am mai vorbit. Puterea absolută este, pentru unii oameni, o teamă inexistentă, difuză și îndepărtată. Dar abia manifestările acelui absolutism sunt resimțite de din plin de omul de rând și, mai ales, de presă. E incontestabil faptul că zeci de cotidiene prestigioase din Vest, precum și mai multe cancelarii și ambasade ale unor aliați respectabili condamnă metodele prin care USL-ul a înțeles să dea jos fosta putere înainte de termen și să și-o impună pe-a lor. Sunt sute de dovezi în acest sens. Dar modul în care administrația Ponta tratează aceste semnale este cu adevărat dictatorial. Se bagatelizează, se vorbește despre subiectivism și despre interese antiromânești. Nu e exclus deloc ca această cădere liberă a României pe plan economic și de imagine (cauzată, fără îndoială, de politic) să se termine în afara UE. Și atunci Ponta și votanții lui vor avea motive de bucurie. Vom fi din nou pe cont propriu, liberi să facem ce vrem, fără grija comentariilor răutăcioase din străinătate. Izolați și, mai mult ca sigur, mai înfometați ca acum. Dar fericiți că ne guvernează cineva căruia îi pasă de noi, oamenii săraci.