Ce cred parlamentarii de Gorj despre privatizarea CE Oltenia

Privatizarea pachetului majoritar de acțiuni din cadrul Complexului Energetic Oltenia a stârnit reacții în rândul politicienilor din Gorj care nici nu vor să audă de o astfel de măsură. Aceștia cred că este vorba mai degrabă de urmărirea unor interese de grup decât salvarea sistemului energetic național. Dacă unii din deputații Gorjului s-au declarat împotriva vânzării pachetelor de acțiuni, alții nu au vrut să comenteze până la apariția unui document oficial.

Vestea că Fondul Monetar Internațional (FMI) vrea privatizarea noului complex energetic a stârnit controverse în rândul parlamentarilor gorjeni. Nu numai că refuză vânzarea pachetelor majoritare dar acuză statul român că încearcă să ducă la pierzanie și ultimele comori ale României. Printre cei care se opun vehement privatizării pachetelor majoritare ale CE Oltenia se numără și deputatul independent Dan Ilie Morega.

Morega, de acord cu listarea la bursă

Acesta spune că nu va fi de acord decât cu listarea pe bursă și doar dacă statul român va rămâne acționar majoritar. ”Eu voi susține listarea pe bursă și statul să fie acționar majoritar. Oricum va fi un proces destul de îndelungat pentru că știm foarte bine că 25% din acțiuni sunt ale Fondului Proprietatea. Nu  știu de ce s-a recurs la privatizare, probabil sunt interese de grup pentru că cele mai mari pierderi vin dinspre acest sector”, a declarat Dan Ilie Morega.

Popeangă nu crede nici în CE Oltenia

Deputatul PSD, Vasile Popeangă crede că privatizarea pachetelor majoritare este ca și cum ai renunța de bună voie la comorile țării. Mai mult, acesta încă mai are dubii asupra înființării CE Oltenia. ”Normal ar fi ca după un an de exercițiu financiar să fie listate la bursă pentru că privatizarea majoritară ar fi o greșeală fatală. Cred că ar trebui să ne punem mari probleme pentru că niciodată nu vom ști intențiile celui care va cumpăra. Eu însă sunt încă sceptic că va fi CE Oltenia, am mai avut un precedent și nu aș vrea să fiu așa sigur, până în aprilie mai e mult”, a declarat Vasile Popeangă.

Surupăceanu vrea să fie oficial

Mugurel Surupăceanu, deputat PSD, spune că această poveste legată de privatizare nu este clară și că nu dorește să comenteze până nu apare un document oficial. În schimb, crede că s-a ajuns aici pentru că nu mai sunt bani pentru campanii electorale. ”Nu pot să fac afirmații pentru ceva care nu există încă, povestea nu e clară încă așa că nu are rost să ne grăbim în declarații. S-a ajuns aici ca să mai scoatem bani pentru campania electorală”, a declarat Mugurel Surupăceanu.

Greblă: ”O mare prostie”

Senatorul PSD, Toni Greblă, vede în privatizare o mare prostie și o aberație scornită de cei care ne conduc. ”Este evident că nu susțin și nu voi susține niciodată această privatizare majoritară, nici măcar minoritară. E o mare prostie, am mai spus-o și repet nu văd rostul. Dacă statul român pierde controlul asupra unor domenii atât de importante pentru economia țării e dezastruos”, a declarat Toni Mihai Greblă.

EXCLUS

Președintele PNL Gorj, Dian Popescu, asociază în continuare privatizarea Complexului Energetic Oltenia cu disponibilizările masive în rândul salariaților. ”Am mai spus încă de la început că s-a dorit această reorganizare tocmai pentru a se vinde noua entitate. Sigur că nu văd cu ochi buni această idee de privatizare, o reorganizare poate a fost bine venită dar privatizarea niciodată nu va fi binevenită, cel puțin pentru mine”, a spus Popescu.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: