CE Hunedoara îşi declară insolvenţa

Complexul Energetic Hunedoara a iniţiat procedura de declarare a insolvenţei, a anunţat preşedintele Consiliului de Administraţie Aurelian Ghimpău, citat de gazetadedimineata.ro. El a spus că marţi va fi depusă cererea de intrare în insolvenţă. În plus, mai există alte 18 cereri de insolvenţă, formulate de diverse firme. Potrivit aceluiaşi site, administratorul judiciar va fi Remus Borza, administratorul Hidroelectrica. Reamintim că ministrul energiei Victor Grigorescu a fost luni în vizită la CE Hunedoara, când a afirmat că situaţia companiei este dezastruoasă şi că se teme de faliment. La CEH lucrează 6500 de persoane. În 2015 se estimează pierderi de 400 de milioane de lei la CE Hunedoara. (M.M.)

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: