CE Rovinari, bun de plată către Ciurel

Fost director general al Complexului Energetic Rovinari a câştigat „în parte” procesul pe care l-a intentat unităţii la care a lucrat până în 2009, Tribunalul Gorj soluţionând acum dosarul în favoarea lui Laurenţiu Ciurel. Magistraţii au admis doar parţial plângerea acestuia, după ce cauza a fost repusă pe rol la solicitarea Curţii de Apel Craiova. Judecătorii au decis să nu aprobe toate solicitările formulate de fostul director general, Ciurel spunând că unitatea pe care a condus-o nu-l mai poate reangaja în funcţia de conducere, dar este bună de plată. Astfel, CE Rovinari ar avea să îi plătească fostului său şef diferenţa de salariu pe o perioadă de mai bine de jumătate de an între funcţia de inginer pe care a deţinut-o după schimbarea sa din fruntea Complexului şi cea de director de investiţii, pe care ar fi trebuit repus după demitere.

Câteva mii de lei ar trebui achitate pentru fiecare lună în care Ciurel nu a fost reinstalat pe postul de director de investiţii, el fiind schimbat din funcţia de director general şi lăsat „la vatră” ca inginer în luna august, când şi-a dat demisia de la CE Rovinari, activând ulterior pe piaţa privată. Demisia din august 2009 l-a încurcat pe Ciurel în procesul cu unitatea, în cazul în care nu ar fi făcut acest demers el având şanse să câştige chiar şi revenirea la şefia complexului. Până acum mai mulţi directori demişi după 2009 au avut câştig de cauză în instanţă, cel mai celebru caz fiind cel al fostului director de personal de la CE Turceni, Ion Răuţ, care în prezent este şef al Corpului de Control din unitatea respectivă.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: