CE Rovinari pregăteşte amplasamentul pentru grupul de 500 de MW

Complexul Energetic Rovinari, producător de energie de stat, dezafectează două grupuri de 200 MW şi scoate la vânzare 3.277 tone fier vechi şi 5.280 kg motoare electrice, pentru a pregăti amplasamentul viitorului grup de 500 MW, potrivit Newsin. Producătorul de electricitate organizează în acest sens o licitaţie deschisă pe 23 august, cu un preţ de pornire de 3,28 milioane lei, pentru vânzarea de deşeuri industriale reciclabile ce intră în componenţa a cinci excavatoare aprobate la casare şi nedesmembrate. Companiile interesate trebuie să depună o garanţie de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire, respectiv 328.500 lei.De asemenea, Complexul Energetic Rovinari a demarat licitaţia de aproximativ 1 miliard euro pentru grupul de 500 MW pe cărbune pe care a anunţat recent că vrea să îl construiască pe terenul din dotare, proiect pe care vrea să îl realizeze cu un investitor privat.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: