Ce sancțiune a primit FCU Craiova după incidentele de la Târgu Jiu

FRF a iertat pe toată lumea după scandalul iscat la meciul FC U Craiova – Rapid de la Târgu Jiu, iar oltenii n-au primit nicio etapă de suspendare. Oltenii s-au ales doar cu o amendă pentru slaba organizare a jocului.

Gruparea patronată de Adrian Mititelu a scăpat ieftin și s-a ales doar cu o amendă în urma incidentelor grave care au avut loc în derby-ul disputat la Târgu Jiu, câștigat de FC U Craiova cu 1-0. Cristi Săpunaru, care și-a ieșit din minți în acea partidă, a fost suspendat o etapă de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal.

FC U Craiova va putea beneficia de sprijinul fanilor în următoarea etapă de pe teren propriu, în condițiile în care gruparea din Bănie nu s-a ales cu terenul suspendat, în urma incidentelor de la derby-ul cu Rapid.

Aflată la al doilea sezon consecutiv în Superliga, FC U Craiova a primit doar o amendă de 52.500 de lei. Cei de la Rapid nu sunt împăcați cu ceea ce s-a întâmplat și acuză proasta organizare a meciului. „Nu am nicio îndoială că cei care erau acolo nu aveau ce căuta în acea zona. Acolo nu e nuntă, nu e botez. Asta e substanța, restul e bârfă. Acolo nu are ce căuta un prieten cu băutură la el. Și nu era unul, erau zece. Sincer, nu cred că oamenii ăștia se ocupă cu organizarea temeinică a acestui aspect. Să fii patron sau președinte nu înseamnă doar să stai la lojă. Trebuie să-ți asumi niște responsabilități. Dacă am ajuns ca un copil de patron să arunce cu sticle în teren, despre ce vorbim aici?! Cum să mai vorbim despre asumări de responsabilitate?”, a tunat Dan Șucu, citat de GSP.

Căpitanul echipei Rapid, Cristian Săpunaru, a fost implicat la finalul partidei pierdute în faţa formaţiei FCU Craiova cu scorul de 1-0, din etapa a 10-a a Superligii, într-un conflict cu unul dintre suporterii adverşi care au pătruns la vestiarele stadionului din Târgu Jiu. În urma acelei altercaţii, suporterul echipei oltene a fost sancţionat de către Jandarmerie.

Galerie foto




Vizualizări: 984

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: