Ce se mai aude de investiţia chinezilor la Rovinari

Chinezii nu au renunţat încă la realizarea unui grup nou la Rovinari, spun surse din CE Oltenia. Discuţiile cu oameni de afaceri chinezi sunt vechi de ani de zile, dar au fost reînnoite acum aproape doi ani când a fost semnat un memorandum. Ulterior, premierul Ponta a semnat alte înţelegeri pentru investiţii de miliarde de euro. La vecinii de la Hunedoara înţelegerea pentru investirea a 270 de milioane de dolari la Mintia a picat. În Gorj încă se mai poartă discuţii. Ultimele informaţii arată că în maxim două luni ar trebui să se înregistreze la Registrul Comerţului firma de proiect. De asemenea, sunt discuţii şi pentru cantitatea de cărbune pe care ar cumpăra-o chinezii, mai ales în actualul context în care conducerea vrea să închidă exploatări miniere. Chinezii ar avea nevoie, spun surse, de 5 milioane de tone de cărbune pe an. Dacă discuţiile nu mai întâmpină greutăţi, la finalul anului ar începe lucrările ce ar dura 38 de luni. Investiţia este de aproape un miliard de dolari, iar CE Oltenia contribuie cu infrastructura. La acest nou grup de 600 de MWh de la Rovinari, CE Oltenia ar deţine 8-9% din acţiuni. (M.B.)

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: