CE Turceni, certificate verzi de 200 de milioane de euro

Complexul Energetic Turceni ar putea avea anul viitor o mare problemă cu certificatele verzi, avertizează directorul general adjunct Octavian Graure. Studiile internaţionale preconizează o dublare a preţului unui certificat. Graure crede că preţul va ajunge la 25-30 de euro, iar necesarul va fi de circa şapte milioane de certificate.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă la momentul de față CE Turceni este de departe lipsa fondurilor pentru achiziționarea certificatelor de CO2. Din 2013 situația va deveni și mai grea, asta pentru că reglementările Uniunii Europene vor să le impună societăților să facă aceste achiziții din fonduri proprii. ”O problemă cu care ne-am confruntat este aceea legată de achiziționarea certificatelor CO2. Așa cum știe toată lumea, UE spune că de la 1 ianuarie 2013 vom fi nevoiți să achiziționăm toate certificatele de CO2 din surse proprii, ceea ce consider că e un lucru foarte greu de îndeplinit. La ora actuală am achiziționat toate certificatele de CO2, inclusiv deficitul cu care am plecat din 2008 și inclusiv pentru anul 2012. Media a fost undeva la 10 euro”, a declarat Octavian Graure, director general adjunct al CE Turceni.

Certificate de două ori mai scumpe

Acesta a adăugat că, în 2013, prețul certificatelor se va dubla. ”Studiile internaționale avertizează că începând cu anul 2013, costurile unui certificat de CO2 se va duce undeva între 25 și 30 de euro. În condițiile astea, la o producție de șapte milioane de Mwh trebuie să cumpărăm șapte milioane de certificate, asta înseamnă 200 de milioane de euro, ceea ce ar depăși puterile noastre”, a adăugat Graure.

Reeșalonarea, singura soluţie

Directorul adjunct de la Turceni spune că se încearcă obținerea unei reeșalonări la Bruxelles pentru a scăpa de problemă. ”Din discuțiile purtate și la minister se dorește și se încearcă o nouă reeșalonare la Bruxelles. Am demarat aceste proceduri și sperăm să obținem acest lucru. Dacă se realizează acest lucru, aș putea spune că de la 1 ianuarie 2013, Complexul Energetic Turceni va putea funcționa cu patru blocuri modernizate, desulfurate, cu absolut toate condițiile de mediu care trebuie îndeplinite”, a precizat Octavian Graure.

Complexul Energetic Turceni a încheiat anul 2011 cu un profit de 800 de miliarde în  condițiile în care a achiziționat certificate de CO2 de 1.500 de miliarde.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: