La Traian Băsescu, totul este foarte simplu, dar, tocmai pentru că este totul atât de simplu, devine extrem de complicat.

Traian Băsescu a anunțat declanșarea Referendumului pentru Parlament Unicameral cu 300 de membri.

Pe fondul unei retrageri sistematice, bine mascată, pe cel al reformării puterii sale, diseminată prin noi idei politice și aparenta tăcere și acceptare a coabitării, este clar că Traian Băsescu a așteptat momentul oportun pentru a se folosi tocmai de procedura de eroare a actualei puteri.

De 6 luni, avem un Parlament absolut uniform în care nu există nici putere și nici opoziție, doar lupte intestine pentru putere.

De ce își permite acum Traian Băsescu să propună ceea ce, la modul real,va însemna dizolvarea actualului Parlament? Pentru că Traian Băsescu este singura opoziție a Parlamentului. Ceea ce guvernarea aceasta nu a luat în calcul este tocmai un președinte care s-a constituit singur în unica Opoziție reală. Mai mult, niciun moment nu s-a înțeles faptul că avem, pe de o parte, un om de stat, pe de altă parte, o masă de oameni politici de partid. Și tocmai de aceea, de fiecare dată, au fost luați prin surprindere și s-au confruntat cu eșecuri pentru că Traian Băsescu nu a practicat niciodată politica de partid. O vulnerabilitate care, la ceilalți, a devenit singurul mod de manifestare, dovedită, de fiecare dată, perdantă.

În acest moment, avem un președinte care dorește dărâmarea Parlamentului, după un studiu atent, o pregătire minuțioasă a terenului și exploatarea momentului în care românii sunt pregătiți după luni bune în care toată ura creată și întreținută la adresa lui Băsescu se întoarce ca un boomerang tocmai împotriva celor care au creat-o. Printr-un Parlament dizolvat, se dizolvă tot ceea ce înseamnă în acest moment clasă politică românească.

Declanșarea referendumului de către Traian Băsescu face apel la români. Români care, până nu demult, îl urau sau îl urăsc în continuare. Ori este un gest suicidar, ori este o alegere bine calculată după o vreme în care s-a așteptat cu răbdare să se piardă pe propria mână. Sunt conștientă că multe lucruri prezentate aici, lucruri care se vor absolut realiste și obiective, vor fi catalogate drept partizanat. Acum câteva luni, ura la adresa lui Traian Băsescu s-a exploatat la maximum. Acum, ura ce a început să se acumuleze la adresa celor aflați la guvernare va fi exploatată din nou, fără ca românul să înțeleagă că nu poate balea emoțional de la un personaj la altul, unul pe care azi îl iubește și mâine îl urăște și care, ciclic, devine din călău victimă.

Ce va urma, odată cu un nou Parlament? Apariția oficială a minimum două partide pe care Traian Băsescu le are déjà pregătite (posibil?!). Partide care vor participa la noile alegeri și care vor intra în acest Parlament, atunci când va exista la modul real și opoziție și putere. Ce mai urmează? O repliere care va dura ani de zile a actualelor partide aflate acum la putere care, luate prin surprindere, mult prea grăbite, fără să-și fi creat proporții reale în actualul Parlament, nu vor putea reacționa la timp, fiind deja decimate din interior prin caii troieni trimiși de Traian Băsescu. Ce contează cu adevărat la Traian Băsescu și ceea ce ar fi trebui să se întrebe toți cei care fac politică? Tăcerea. Aceasta este singurul moment care contează la el și care trebuie descifrat.

Concluzia?

Ce vrea Traian Băsescu? El niciodată nu a părăsit sfera de putere, pentru că el asta vrea. Numai că, de data asta, vrea puterea recunoscută, cea care va da linia politică viitoare. O linie la care a aderat demult acea parte care, acum, dă impresia puterii. Restul, e formalitate.

Acest articol reprezintă o încercare de înțelegere a actului politic din partea românilor care trebuie să răspundă la următoarea întrebare:

Pe cine și ce va alege, de data asta, din punct de vedere politic?

Marina ENE