Centrala Spitalului 700, remediată

Centrala Spitalului Judeţean Târgu Jiu a fost repusă în funcţiune în mai puţin de 24 de ore de la explozie. Pentru ca cei aproximativ 140 de bolnavii să nu sufere de frig au fost procurate 30 de calorifere electrice, în fiecare salon existând astfel o sursă de încălzire. În Ajunul Crăciunului centrala termică a spitalului a explodat, cauza fiind o acumulare de gaze.

Şefii judeţului spun că în prezent centrala funcţionează foarte bine şi nu prezintă nici un fel de pericol. “În urma exploziei nu a fost avariată nici o secţie. Centrala se află la circa 50 de metri de spital. Nu pot să mă pronunţ cu privire la cauza exploziei, însă e clar că s-a produs o acumulare de gaze ce a dus la creşterea presiunii. Nu au existat victime şi nici pagube materiale. De asemenea, nu a fost nevoie să transferăm bolnavii de la un spital la altul pentru că s-au procurat rapid 30 de calorifere, căldura fiind asigurată în fiecare salon”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. La rândul său, subprefectul Marcel Romanescu a precizat că centrala a fost repusă în funcţiune în mai puţin de 24 de ore. “Este trist că am avut un astfel de eveniment la Spitalul Judeţean, însă într-o asemenea împrejurare am demonstrat că putem fi uniţi, iar problema a putut fi rezolvată în mai puţin de 24 de ore. În prezent, centrala funcţionează foarte bine”, a menţionat Marcel Romanescu.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: