Centrele de evaluare pentru copii, luate cu asalt de părinţi

Evaluarea copiilor pentru înscrierea la clasa pregătitoare sau în clasa I se încheie azi în centrele organizate la nivelul județului Gorj. Vor rămâne însă două centre de permanență, la Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională de la Bârsești și la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în intervalul 1 septembrie-31 decembrie 2012 au fost receptivi și și-au dus copiii la evaluare, în ideea de a lua cea mai bună decizie pentru parcursul educațional al acestora și pentru a-și cunoaște mai bine copiii.

Centrele pentru evaluarea psihosomatică a copiilor au fost foarte aglomerate în ultimele zile. La centrul organizat la Grădinița cu Program Prelungit ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au fost testați peste 40 de copii, iar azi este ultima zi din acest proces. Ofelia Tulpan, consilierul din acest centru, spune că au fost făcute programări cu câteva zile înainte, iar cea mai aglomerată zi a fost cea de sâmbătă. Fișa de evaluare urmărește mai mulți itemi pentru clasa pregătitoare și pentru clasa I. În timpul testării, care se realizează sub formă de joc, se urmărește procesul de atenție, limbajul, comunicarea sau chiar competențele matematice ale copilului, toate referindu-se la noțiunile acumulate în timpul grădiniței. ”Noi observăm mai mult comportamentul. Observăm cât de mult poate sta atent, cum procesează informația când ascultă o poveste sau îi punem să deseneze ceva”, afirmă Ofelia Tulpan. De multe ori pot exista părinți care își subapreciază copiii și consideră că nu pot face față la școală. ”După ce am evaluat copilul și am văzut că face față la școală depinde și de părinte cum îl motivează pe viitor. Copiii au luat această testare ca pe o joacă, iar alții au fost încântați când la ieșirea din testare le-au spus părinților că au făcut tot. Și pentru ei e un fel de autoevaluare pentru că și-au demonstrat lor că pot. În același timp, părinții își cunosc mai bine copiii și noi îi sfătuim ce să facă atunci când cei mici au anumite slăbiciuni”, mai menționează Ofelia Tulpan.

Părinții, încrezători

Părinții gorjeni văd această evaluare cu ochi buni pentru că le oferă siguranță atunci când trebuie să facă o astfel de alegere și când se gândesc dacă cei mici vor fi sau nu depășiți de noile cunoștințe, dacă le pot acumula. ”Având în vedere faptul că de anul viitor această clasă pregătitoare devine obligatorie, am venit cu fiica mea, care este născută pe 15 decembrie, la evaluare. Optez pentru clasa pregătitoare dacă și copilul este pregătit, iar acest lucru se va vedea la finalizarea evaluării. Mi se pare importantă acest procedeu pentru că îți oferă un plus de siguranță atunci când trebuie să iei o decizie. Fiica mea este foarte sociabilă și nu i-a fost teamă să vină la evaluare”, spune Ana Maria Cârstea, mama unei fetițe ce a fost evaluată la Centrul înființat la Grădinița cu Propram Prelungit din Târgu Jiu.

OBLIGATORIU

Clasa pregătitoare va funcționa începând din anul școlar 2012-2013 în cadrul școlilor și va intra în învățământul obligatoriu. Nu se vor pune note, ci se vor pune în schimb absențe. În cazul acumulării unui număr ridicat de absențe elevii ar putea pierde alocația complementară.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: