Cepoi n-a făcut nici cât o ceapă degerată

Un alt ministru al cabinetului Ponta a părăsit Guvernul, ministrul Cepoi depunându-şi demisia după ce presa a făcut dezvăluiri despre incompatibilitatea în care se afla atunci când era şeful Direcţiei de Sănătate de la Iaşi.  Cepoi  şi-a băgat nevasta într-un program european pe care-l gestiona şi a avut neobrăzarea să ne spună că nu el a propus-o, ci colegii lui de program. Până în ultima clipă Cepoi a susţinut sus şi tare că nu se află în incompatibilitate şi că el merge cu fruntea sus la ANI . 

Dacă neruşinarea a ajuns la asemenea rang, atunci s-a ales praful de ţara asta unde fitecine poate să facă fitece şi să aibă pretenţia că deţine adevărul suprem. În fruntea ministerului Sănătăţii Cepoi n-a făcut nici cât o ceapă degerată. Dar nu mă mai mir de Cepoi, dacă însuşi premierul susţine sus şi tare că n-a copiat lucrarea de doctorat, deşi tot mapamondul ştie că a copiat. La  toate astea s-a adăugat şi circul cu Oltchimul, melomanul Vulpescu acompaniind una dintre cele mai sinistre poveşti despre privatizare şi reuşind să demonstreze că e tare ca fularul.

Kovesi, singurul procuror general care şi-a terminat mandatul la termen, a reuşit să dejoace planurile USL  numindu-l interimar pe duşmanul lor de moarte,  Daniel Morar, căruia îi expiră şi lui mandatul la DNA. Astfel, graba cu care a fost instalată ministresa Pivniceru nu-şi mai are acum nici o logică, în condiţiile în care fostul procuror general Kovesi şi-a exprimat dorinţa de a participa la concursul pentru ocuparea postului de şef al DNA. Cum n-o poate opri nici ministrul Justiţiei şi nici alt organism abilitat, cred că are toate şansele să câştige acest concurs spre disperarea voiculeştilor de tot felul care mişună în toate partidele.

Deşi circul de la Oltchim pare a se fi încheiat, suntem departe de a străbate o perioadă liniştită în condiţiile în care mai toată lumea a început campania electorală neoficială. Numai Ponta nu cred că a început-o, pentru că, săracul, nici nu poate de câte scandaluri provoacă guvernul pe care l-a denumit ”cel mai cinstit.” La ce avalanşă de scumpiri se rostogoleşte peste noi, la apropierea  invitabilă a iernii, care, vorba lui Băsescu, nu-i ca vara, nu cred că se va bucura cineva responsabil că va câştiga alegerile. Nu e suficient să câştige alegerile, după aia mai trebuie să şi conducă ce-o mai rămâne din ţărişoara asta sfâşiată de orgolii şi ambiţii tâmpite.

Până la alegerile parlamentare nu mai sunt decât două luni în care electoratul va trebui să-şi facă toate socotelile. Aşa ar trebui, numai că şi acum ca şi altădată lumea va vota orbeşte fără nici o legătură cu capacitatea managerială a celor pe care-i trimitem în parlament şi care vor forma viitorul guvern.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: