Charlie vorbeşte

Le putem găsi o sumedenie de defecte francezilor. Nu şi pe acela că ar fi un popor urât sau plictisitor, însă. Francezii se vindecă repede. În ţara dragostei şi-a artei, cele mai mari tragedii sunt depăşite rapid, ca nişte muşte efemere strivite prin închiderea bruscă a unui volum gros de Voltaire. Am intrat în posesia preţiosului număr Charlie Hebdo de după asasinarea celor 10 jurnalişti. Tonul este serios la început, după care din ce în ce mai vesel şi mai lipsit de griji. Pe ultima pagină, doi terorişti îmbrăcaţi complet în negru, cu cagule şi mitraliere, zboară prin Rai cu aripi de îngeraş, întrebându-se unde sunt cele 70 de virgine ce le fuseseră promise. În următoarea imagine, le surprindem pe toate la o orgie cu morţii de la Charlie.

În editorialul din paginile 2-3, Gerard Biard deplânge exact fenomenul pe care l-am criticat şi eu în aceste zile. Citez din al treilea paragraf, pentru că primele două conţin mulţumiri la adresa noilor prieteni ai revistei: ”Ne frământă, totuşi, o întrebare: când vom înceta să inventăm circumvoluţiuni semantice savante pentru a pune victimele în aceeaşi oală cu asasinii lor? În aceşti ultimi ani, ne-am simţit un pic singuri, în încercarea de a para cu creioanele gunoaiele şi rahaturile pseudointelectuale care ni s-au aruncat în faţă, dar şi în faţa prietenilor noştri care apărau ferm laicitatea: islamofobi, creştinofobi, provocatori, iresponsabili, oameni care pun paie pe foc, rasişti etc. Da, condamnăm terorismul, dar... Da, ca nişte desenatori să fie ameninţaţi cu moartea nu e bine, dar... Da, să incendiezi o redacţie e rău, dar... Le-am auzit pe toate, şi prietenii noştri la fel. Am încercat deseori să râdem de aceste reacţii, pentru că la asta ne pricepem cel mai bine. Dar am prefera să râdem de alte lucruri. [..,] Toţi oamenii care au murit pe 7 ianuarie au făcut-o pentru idei care nu sunt doar ale lor. Încercăm să rămânem optimişti, în ciuda faptului că nu pare tocmai cel mai bun moment. Sperăm că după acest 7 ianuarie toată lumea va trage învăţătură de minte şi va apărea ferm laicitatea lumii întregi. Toată lumea care a spus <<eu sunt Charlie>> a spus, de fapt, <<eu sunt laicitatea>>.”

Într-adevăr, Charlie Hebdo nu a fost niciodată anti-islam, ci anti-religie în treburile statului, în general. O poziţie de bun-simţ, singura cale către o ţară cu adevărat modernă şi liberă. Asta apărăm, asta trebuie să apărăm, mai presus chiar decât propria noastră libertate.

Vizualizări: 62

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: